Arthur Schopenhauer (22 februarie 1788)

         Arthur Schopenhauer este considerat unul dintre cei mai mari filosofi pe care i-a dat istoria omenirii. In opera sa el incearca sa determine lucrul in sine si sa ajunga la esenta ultima a lumii. Filosofia lui poate fi vazuta ca una idealista deoarece prezinta lumea ca o realitate stans legata de spiritual omenesc. In locul gandirii el pune simtirea si intuitia, lumea devenind produsul unor imbinari de sentimente puternice. Desi Schopenhauer a creat o filosofie idealista, el nu se numara in nici un caz printre filosofii romantici care aveau o perspective optimista asupra vietii. Atitudinea sa pesimista razbate puternic din intrega sa opera, el dezaproba toate curentele filosofice anterioare considerand ca sunt produse ale unei gandiri abstracte.

            Apreciat in timpul vietii, venerat dupa moarte, Schopenhauer a avut parte si de critici aspre din partea celor care dezaprobau filosofia sa aducand ca prim argument faptul ca teoriile sale sunt total desprinse de realitate si idealiste. Insa, Schopenhauer a continuat sa-si sustina ideile pana in clipa mortii, fara sa retracteze cele spuse pentru a-si imblanzii adversarii. Deviza sa a fost: “O viata fericita este imposibila; lucrul suprem pe care-l poate ajunge omul este o viata eroica”.

            In filosofia sa, Schopenhauer a pornit de la principiul kantian al lucrului in sine. El nu se limiteaza la a prezenta anumite caracteristici ale lucrului in sine, ci incearca sa determine realitatea ultima a acestuia. Oamenii au dorit mereu sa treaca dincolo de aceasta lume a reprezentarilor, si sa ajunga la fiinta lucrurilor. Acesta este si scopul operei lui Schopenhauer. El considerea ca acel lucru in sine care se afla in spatele tuturor lucrurilor este Vointa. Aceasta Vointa este cea care coordoneaza toate lucrurile fara a avea un scop anume. Ceea ce stim despre ea este faptul ca este, nu stim daca are o cauza, daca este fara cauza, daca are un motiv; stim doar faptul ca exista si ca toate lucrurile se reduc la ea.

            In “Lumea ca vointa si reprezentare”, Schopenhauer respinge opozitia stabilita intre spirit si materie si considera ca lumea se scindeaza in lumea reala (indepedenta de cunoastere) si in lumea ideala (reprezentata, cunoscuta, gandita). In limbajul lui Kant acestei impartiri ii corespunde opozitia dintre lucrul in sine si fenomen. Lumea reala este vointa, iar cea ideala este reprezentarea si cunoasterea. Schopenhauer considera ca nu exista nici spirit sau materie ci un fel de energie care se afla la baza tuturor lucrurilor cunoscuta sub numele de vointa. Opozitia dintre suflet si corp, spirit si materie este in realitate opozitia dintre subiectiv si obiectiv. Notiunea de spirit nu are un sens clar deoarece nu se poate verifica prin experienta, factic. Singurul merit recunoscut al spiritului consta in capacitatea de a gandi specifica creierului uman.

            Filosoful nu admite distinctia dintre o filosofie teoretica si una practica, pentru el, aceasta stiinta este numai teoretica si are scopul de a explica ceea ce exista. El considera ca lucrul in sine trebuie determinat sub o forma generala nu sub cea umana.
Schopenhauer credea ca pentru a realiza o filosofie cat mai autentica trebuie cercetat ceea ce este imuabil. Aceasta implica recunoasterea faptului ca dincolo de schimbarile care par fara sfarsit exista un fond care ramane invariabil, care actioneaza astazi ca si ieri, ca dintotdeauna, ca in timpurile antice si moderne ale Orienteului ca si ale Occidentului. Indiferent de circumstante, de moravuri, de costumatie, existe ceva identic si ca pretutindeni oamenii sunt la fel. Acelasi fond identic, imuabil in jocul tuturor schimbarilor, in caracteristicile inimii si ale mintii: multi rai, putini buni. El considera ca istoria dezvaluie eforturile, actele, durerile, destinele speciei umane, asa cum reies din calitatile fizice si morale. Astfel, istoria devine “lungul, apasatorul si confuzul vis al omenirii”.

            Schopenhauer incearca sa realizeze prin cunoasterea propriul trup al vointei un mijloc de intelegere a lumii in ansamblu. La apariția operelor sale, Schopenhauer nu s-a bucurat de o atenție deosebită. Mai târziu însă, mulți s-au revendicat de la gândirea sa. În domeniul filozofiei a exercitat o influență deosebită asupra gândirii lui Friedrich Nietzsche, Henri Bergson, Ludwig Wittgenstein sau Emil Cioran, în literatură se recunoaște influența lui Schopenhauer asupra operelor lui Lev Tolstoi, Mihai Eminescu, Marcel Proust, Thomas Mann sau Michel Houellebecq. În psihologie ideile sale au fost preluate de Eduard von Hartmann și Sigmund Freud.

"Orice zi este o mică viață - orice deșteptare și sculare o mică naștere, orice dimineață o mică tinerețe, orice culcare și adormire o mică moarte." (Schopenhauer)