Pierre-Auguste Renoir s-a
nascut in Limoges. Copilaria si-a petrecut-o in Paris, intr-un cartier apropiat
de palatul Louvre. La 13 ani lucreaza deja ca pictor de portelanuri, mai tarziu
picteaza evantaie si jaluzele, reusind sa stranga o suma de bani pentru a putea
studia pictura. Auguste Renoir isi face aparitia in arta ca impresionist. Cariera
sa de artist incepe foarte devreme in conditii defavorabile, aproape patetice
si se termina in ajunul mortii. Renoir traieste saptezeci si opt de ani din
care mai bine de saizeci ii petrece intr-o munca incordata.
La 20 de ani intra in atelierul lui Gleyre, unde
intalneste pe Monet, pe Bazille si pe Sisley si astfel se leaga intre ei
prietenia din care va iesi primul grup de impresionisti. Spre deosebire de
ceilalti el este instinctiv, nu dispretuieste nici traditia nici trecutul ca
atare. Inca o diferenta intre el si ceilalti impresionisti, diferenta din care
va decurge, ca o consecinta si despartirea lor-ceea ce il atrage mai puternic
ca subiect este nudul,trupul uman mai ales cel al femeii, pe cand restul
impresionistilor sunt preocupati indeosebi de subiecte din natura,adica de
diversele forme de peisaj. Alaturi de aceasta tema pe care o trateaza de
nenumarate ori el studiaza si floarea. Obisnuia sa spuna ca picteaza flori ca o
pregatire in vederea redarii carnatiei feminine. Imediat ce ajunge in posesia
tehnicii impresioniste se opreste la tema ce joaca un rol esential in evolutia
scolii: redarea aspectelor unui oras.
La 40 de ani merge in Italia, la Pompei unde studiaza
faimoasele decoratii ale romanilor din primul secol al imperiului lor. Isi da
seama de neajunsul suferit de pictura din pricina ca desenul fusese neglijat de
catre impresionisti. Ajunge la concluzia ca impresionismul gresise si pentru
prima data incepe sa fie nesigur,sa-si puna intrebari, sa aiba nelinisti. Putin
cate putin se indreatpa catre acea ultima faza a carierie sale, in care nudul
detine rolul principal.
De tanar se imbolnaveste de reumatism deformant, iar
mainile ii sunt intepenite si aproape ca nu se mai poate servi de ele. Totusi
pasiunea pentru pictura e asa de mare incat inventeaza tot felul de mijloace ca
sa continue sa picteze chiar in situatia teribila in care se afla. Uneori
prietenii il surprindeau cu pensula legata de mana pe care o purta cu infinita
greutate, in timp ce cineva ii misca sevaletul in directia pe care o indica
artistul.Spre sfarsitul vietii a facut si sculptura. Ajunsese sa conduca in asa
fel pe unul din ajutoarele sale cu mana si cu un bastonas, incat facea operatia
pe care o dorea Renoir. Sculpturile acestea trec cu drept ca opere autentice
ale acestuia, desi mainile sale aproape nici nu le-au atins.
Timpul liber il petrece la Louvre, unde copiaza lucrarile
expuse in muzeu. Dupa un scurt timp petrecut in scoala pictorului Charles
Gleyre, in 1862 este admis in Academie des Beaux-Arts din Paris. La scoala de
pictura a lui Gleyre cunoaste si se imprieteneste cu Claude Monet, Frederik
Bazille si Alfred Sisley care studiau si ei pictura. Ei resping arta somptuoasa
acceptata in acel timp de Salonul Oficial, celebra expozitie anuala pariziana,
unde lucrarile erau admise dupa o selectie minutioasa.
Renoir reuseste sa expuna in 1865, dar in anul urmator
este respins, impreuna cu Manet si Cezanne. Lucrul se repeta si in 1867. Renoir
se muta, impreuna cu Monet, in casa lui Bazille din strada Visconti. Bazille
dispune de mijloace financiare gratie averii tatalui sau, cei trei prieteni
lucreaza impreuna toata ziua, iar serile si le petrec la cafeneaua Guerbois,
loc de intalnire a avangardei artistice. In 1869 Renoir petrece mult timp la
Bougival, impreuna cu Monet. In 1867 si 1970 expune din nou la Salon. Moartea
prietenului sau, Bazille, cazut pe front in 1870 in Razboiul franco-prusac il
afecteaza profund.
Dupa sfarsitul razboiului, il viziteaza des pe Monet,
care locuia atunci la Argenteuil, in apropiere de Paris. Vin aici si Sisley,
Pissarro si Manet, pentru a picta impreuna. Cei patru fondeaza asociatia
Société d'artists, care organizeaza in 1874 prima expozitie a impresionistilor.
Cativa colectionari incep sa se intereseze de pictura impresionista si unele
pesoane influente ii comanda portrete. La sfarsitul anului 1879 pleaca in
Italia, unde descopera pe marii maestrii ai Renasterii. Renoir incepe sa-si
formeze propriul sau stil. Personajele scoase in evidenta cu contururi ferme
din fundalul deschis al panzelor sale amintesc de frescele italiene, iar
trupurile albe ca portelanul trimit la arta lui Ingres (periode ingresque).
Panza Les grandes baigneuses, pictata in 1884 si expusa in 1887, apartine acestei
epoci.
In 1889 se muta la Chateau des Brouillards, in Montmartre
si, in 1890, se casatoreste cu Aline Charigot. Directorul Academiei de Arte
Frumoase ii achizitioneaza tabloul Jeunes filles au piano (1892), care ajunge
inca in timpul vietii artistului intr-un muzeu. Pe masura inaintarii in varsta,
liniile lui Renoir devin mai blande si artistul se indreapta catre un stil mai
armonios si mai fin (periode nacree). Artistul este chinuit de o paralizie
partiala si de reumatism. Medicii ii recomanda o clima mai blanda, motiv pentru
care in 1907 isi cumpara o proprietate la Cagnes-sur-Mer, langa Nisa.
In 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare.
Ultimii ani ai vietii sunt marcati de moartea rudelor apropiate, de razboi si
de boala. Renoir continua insa sa picteze. Lucreaza sezand, cu penelul fixat de
mana dreapta, dar regreta ca nu mai poate picta tablouri mari. Cred ca n-a
trecut nicio zi in viata mea in care sa nu fi pictat - marturiseste artistul cu
putin inainte de a muri. Se stinge din viata la 2 decembrie 1919, la varsta de
78 de ani. Opinia publica avand alte preocupari in afara de un cerc restrans,
moartea sa a trecut aproape neobservata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu