“Alta poveste
despre care va voi da mai multe detalii. Asa ca veti putea verifica singuri
sinceritatea spuselor mele. Evident, daca puteti intra in acest loc incredibil
si plin de secrete. Unii au intrat si se gasesc destule informatii pe internet.
Dar iata acum si partea nevazuta de oricine…
Nu vreau sa fac probleme omului meu
de legatura de la CFR. Asa ca nu-i voi spune numele. L-am batut la cap mult de
tot pe subiectul asta. Auzisem de ceva vreme ca intr-o padure din Mogosoaia
sunt ascunse vreo 5 trenuri ceva mai… speciale. Asadar, iata despre ce e vorba
in aceasta poveste: trenurile secrete ale Romaniei.
In Mogosoaia, inainte sa intri in
Buftea, pe dreapta, dai de o padure destul de mica. Inainte sa treci de o cale
ferata, faci dreapta pe o strada care a fost candva asfaltata, printre copaci.
Pe stanga s-au construit intre timp case, dar in capatul stradutei vei ajunge
la o poarta pazita, cu doua semne mari de “trecere interzisa”.
E dimineata devreme, ora 6, dar este
deja cald, chiar daca suntem in padure. Las masina pe stanga, unde se
construieste o casa. Coboram si omul meu vorbeste ceva cu paznicul. E clar ca
se cunosc. Trecem de poarta si o luam incet pe o alee care ne duce undeva in
dreapta. Ajungem la hangarul cel mare, pe care il mai vazusem in niste poze de
pe net.
Intram pe o usa laterala, ca toate
cele 3 porti mari prin care intra si ies trenurile sunt inchise. Hangarul, sau
remiza, cum se cheama in limbaj “ceferenesc”, are exact 200 de metri lungime.
Are loc pentru 3 garnituri paralele, dar pot intra mai multe trenuri scurte
aici. Ghidul meu incepe sa-mi explice ce reprezinta acest secret de langa
Bucuresti.
In hangar, departe de ochii lumii, zac adormite 3 trenuri
si mai multe vagoane singuratice. Unul este trenul regal, comandat de Regele
Ferdinand si finalizat in 1928. Mai sunt 2 trenuri care i-au apartinut lui
Ceausescu. Si cateva vagoane cu adevarat secrete.
Trenul Regal, numit Calugareni, a fost un mijloc de
deplasare special conceput pentru familia regala. Partea interesanta este ca
trenul, cu tot cu locomotiva, functioneaza ca in prima zi. Ba chiar se poate
inchiria, pentru o suma de 15.000/ zi.
Cu Trenul Regal au calatorit Carol al II-lea si Regele
Mihai, dar si de Gheroghe Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu. Mai mult, trenul
acesta a fost vizitat in plimbari prin tara si de Nikita Hrusciov, Gerard Ford
si Henry Kisinger. Lux, eleganta, confort si mijloace de aparare.
In anul 1984, Ceausescu s-a cam saturat sa mearga cu
demodatul tren tras de o locomotiva pe aburi si a comandat la Arad doua trenuri
identice, special concepute pentru el. De ce doua? Pentru ca Ceausescu era in
toiul paranoiei sale si a excesului de zel, asa ca el mergea cu un singur tren,
in timp ce al doilea o lua in directia total opusa, ca sa ii deruteze pe
eventualii atacatori.
Trenurile lui Ceausescu sunt trase de locomotive cu
motoare Rolls-Royce, care au rol de generatoare electrice. Erau capabile sa
atinga peste 160 de km/ h. In rest, asa cum era de asteptat, doua dintre cele
17 vagoane sunt blindate si mai ascund si cateva bunatati.
In afara de clasicele vagoane restaurant, bucatarie, sala
de conferinte, sufragerie, dormitoare si de relaxare, mai este un vagon la care
nu are acces nimeni. Cu geamurile astupate, adica poti sa juri ca e ca toate
celelalte, dar nu este. Mai degraba este un vagon desprins dintr-un film vechi
cu James Bond.
In acest vagon care era montat mereu la mijlocul
garniturii, lipit de vagonul blindat de dormit in care sforaia Ceausescu, putea
fi transportat un Land Rover de teren. Se pare ca o laterala a vagonului se
deschidea si masina putea sa iasa afara, daca era nevoie ca dictatorul sa o ia
la fuga (de parca cu elicopterul nu-i mai placea…).
Mai mult, in fiecare colt al acestui
vagon, exista cate un lansator de grenade, dar folosit ca aruncator de
fumigene, in cazul unui atac. Acestea se vad si de la exterior. Insa am intrat in vagonul lui
Ceausescu, in care dormea alaturi de sotia lui. Dar avea si camera proprie.
Camerele erau flancate de locuri in care dormeau pe paturi suprapuse angajati
din Securitate, care protejau presedintele. Sunt dulapuri speciale pentru arme,
pistoale si mitraliere, cate 8 din fiecare, dar si niste lazi rabatabile in
care erau costume chimice si masti de gaz.
Ghidul meu imi mai arata si cateva secrete adevarate, pe
care nu le stie multa lume. In camera de zi, acolo unde era spatiul de relaxare
a dictatorului, dar si in vagonul restaurant, toate mesele mici aveau sub ele
instalate sisteme de montare a unor revolvere.
In dormitorul lui Ceausescu totul este tapetat. Mobilier
lucrat manual alb din lemn rar si tapiserie din matase. Undeva sub pat exista
un compartiment secret. Cu ajutorul unui intrerupator ascuns in perete, care
cica acum nu mai functioneaza, se deschidea un mic sertar in care erau doua
pistoale. Acum sertarul este gol.
Cabinetul mic de lemn care sta sub o oglinda, tot in
dormitorul lui Ceausescu, are 4 sertare. Al doilea sertar de sus este special
facut cu o polita dubla, care se ridica. Aici cica erau “just in case” mai
multe fiole de otrava. Cica nu se stie daca pentru a se sinucide, precum
Hitler, daca este incoltit, sau daca o tinea pentru cineva. Cert este ca acest aspect
a fost special cerut de Ceausescu.
La bordul trenului mai sunt si alte amanunte interesante.
Linie directa la Casa Poporului, telefon mobil, acces la conducerea armatei
prin telefoane de campanie, vagonul frigorific pentru alimente, un vagon pentru
masina prezidentiala si 4 motociclete, un vagon special care urma sa fie
decorat cu trofee de vanatoare, vagon cu sala de gimnastica si o mini-piscina.
In afara de aceste 3 trenuri, mai sunt si cateva vagoane
separate, care se vede clar ca nu fac parte din nicio garnitura, ca au culori
militare. Unul din vagoane, ceva mai ruginit, a fost folosit pentru a
transporta prin tara, de la Magurele la granita cu Ucraina, prima (si pesemne
ultima) bomba atomica realizata in Romania. Aceasta a fost dezvoltata la noi si
vanduta rusilor, dar nimeni nu stie clar multe detalii.
Cam asta se intampla la o aruncatura de bat de Bucuresti.
In spatele marelui hangar mai sunt 2 trenuri ce sunt si ele mai “speciale”, dar
au importanta istorica, nu una… strategica".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu