Paul Ambroise Valéry a fost un scriitor
francez, autor de poeme și eseuri, reprezentant al simbolismului tardiv în
literatura franceză.După absolvirea liceului, Valéry se înscrie în la
facultatea de drept din Montpellier. În acest an publică primele sale
versuri în stil simbolist în revista "Revue maritime de Marseille".
În
1892 se stabilește la Paris, unde frecventează cercul de poeți grupați în jurul
lui Stéphane Mallarmé, cunoaște pe scriitorul André Gide și se împrietenește cu
pictorul Edgar Degas. Versurile simboliste pe linia creațiilor lui Mallarmé și
Verlaine, vor fi publicate mai târziu sub titlul "Album de vers
anciens" ("Album de versuri vechi").
Începând
din anul 1892, face în fiecare dimineață însemnări în caietele sale, care vor
fi publicate după moartea sa în 29 de volume ("Cahiers"), cuprinzând
reflecții, eseuri, anecdote, aforisme și desene, cu tematică foarte variată, de
la modele fizico-matematice la comentarii asupra vieții interioare, emoțiilor
resimțite, proceselor de conștiință sau stărilor de vis.
Lucrează
ca redactor cultural în ministerul de război, apoi este secretar particular al
lui Édouard Lebey, directorul agenției de informații "Havas". După
Primul război mondial, Paul Valéry devine un fel de "poet oficial" al
Franței, în 1925 este ales membru al "Academiei Franceze". În cursul
celui de al doilea război mondial refuză să colaboreze cu autoritățile de
ocupație germane și este îndepărtat din funcția de administrator al centrului
universitar din Nisa. În scrierile sale teoretice, Valéry pornește de la ideea
unei realități autonome a limbajului literar, se confruntă cu problema
conștiinței artistice și își mărturisește îngrijorarea cu privire la
perenitatea civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea
progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare
măsură, din opera sa poetică, în care - sub influența lui Stéphane Mallarmé -
predomină măestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind
alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ.
Valéry
dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: "Versurile mele au
sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșală - care ar
contrazice esența poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei
anumite intenții reale și unice a autorului".
“Cea mai bună cale pentru a-ţi îndeplini visele este să te trezeşti."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu