Octavian Paler (2 iulie 1926)

            La 7 mai 2007 Octavian Paler mergea la interviu cu Dumnezeu. Un interviu fără sfârşit, într-un loc despre care se tot scrie şi vorbeşte de mii de ani, dar despre care nimeni nu ştie nimic în realitate. E bine că fiecare are forţa şi conştiinţa de a se hrăni cu speranţe, pentru că ea, speranţa, este cârligul din care nu trebuie să ne desprindem niciodată.

            Octavian Paler probabil îmbogăţeşte, acum, cărţile nemuririi cu amintiri mirene. Să ştie şi cei de acolo ce facem noi. Cum gândim şi cum trăim. Cum dormim, cum fugim în stânga şi-n dreapta, cum greşim şi regretăm că am greşit fără să învăţăm nimic, cum ne judecăm între noi, cum scriem, citim, cum visăm şi ne facem iluzii, cum răscolim prin cenuşa lor şi ne prăfuim sufletul, cum învinovăţim destinul şi amănuntele, cum privim norii, reclamele sau accidente oarecare, cum fugim de răspunderi şi alungăm întrebările pentru că vrem să amânăm răspunsurile, cum călcăm vise în picioare, cum ne facem prieteni şi-i alungăm, cum primim daruri pe care nu le înţelegem, cum avem timp pentru toate.. “Avem timp pentru toate. Nu e timp pentru puţină tandreţe. Când facem şi asta, murim.” Omul care putea să viseze fără limite, care putea să fie lucid fără limite şi care renunţa la orice fel de autocenzură, după cum spunea fiul său, Alexandru Paler, într-un interviu, a fost unul dintre cei mai iubiţi pământeni. Români.

            Octavian Paler (nascut la Lisa, Fagaras) a debutat la 44 de ani cu un volum de definitii lirice (Umbra cuvintelor, 1970) in maniera stilistica a lui Blaga. Tacerea care e demnitatea durerii, visele care fug din somnul pamantului si se intrupeaza in fructe, linistea pietrei ce se mistuie in statui, lucrurile care luneca sau ies din somn etc. sunt si temele lui, exprimate aforistic. Poetul blagian a trecut apoi la eseistica si, in zece ani, a publicat sapte carti pe care este greu sa le introduci intr-un gen literar. Categoria lor estetica se revendica dintr-un romanesc al ideilor (asociaza speculatiei fictiunea si pun ideile si fictiunea in parabola), revendicat de eseistii moderni si chiar de semioticieni (Barthes).

            Modelele lui Octavian Paler sunt eseistii spanioli (Unamuno, Ortega y Gasset) si, dintre francezi, Camus, pe care il citeaza mereu. Om de munte, Octavian Paler are in el o indarjire de ascet laic si spiritul lui este mesianic. A urmat cursurile Facultatii de litere si filozofie din Bucuresti si, paralel, a frecventat disciplinele juridice. Din 1949 pana in 1964 a fost redactor la radio, apoi, pentru oarecare vreme, corespondent de presa la Roma. Din 1970 pana in 1983 a condus Romania libera. Debutul tarziu este explicat (intr-un interviu din Ramuri, 7/1983) printr-un accident frustrant petrecut in tinerete: autorul si-a uitat, intr-o zi, servieta cu trei manuscrise intr-o librarie (un roman, un volum de versuri si o carte de eseuri) si nu le-a mai gasit niciodata. A vazut in aceasta intamplare un semn al destinului si a jurat sa nu mai scrie. Sunt, probabil, si alte explicatii, autorul insusi vorbeste de orgoliul sau excesiv si de vointa de a nu plati pret circumstantelor.

            Din cartile pe care le-a publicat si din insemnarile cu caracter direct subiectiv deducem ca spiritul eseistului nu cunoaste foamea de real si ca se simte mai bine ("chiar fericit", spune el intr-o scrisoare) in parabole, mituri. Nu vrea si nu poate fi, din aceasta pricina, un scriitor realist. Daca se duce in documentare se gandeste la Don Quijote si la Sisif, daca merge in calatorie peste Ocean se cauta pe sine si isi cauta miturile obsedante. A calatorit mult, dar a vazut putin ("pentru ca un ochi al meu a fost intors mereu spre inlauntrul meu"). Nu-i disperat de existenta, nu-i nici impacat cu ea. Are permanent sentimentul ca traieste la o raspantie. Nu accepta turnul de fildes pentru ca nu crede in evaziuni, taceri inocente. Foloseste toate genurile (pregateste un nou volum de versuri, are in vedere O istorie etica a artei, pretext pentru a face o cronica a singuratatii si scrie un nou roman la persoana intai, Omul norocos, pentru a se putea confesa pana la capat).

            Paler este ardelean, dar, in afara lui Blaga (pe care il adora), nu-si afla mari afinitati cu stilul scriitorilor ardeleni. Ei sunt inceti, cumpaniti, obiectivi, el este "iremediabil si violent subiectiv". Nefiind atras de sisteme, nu poate sa faca filozofie. Ar fi vrut sa traiasca in Cinquecento la Florenta sau in Grecia pe timpul lui Platon, dar s-a resemnat, isi accepta destinul si grija lui mare este sa nu-l tradeze. A gasit in Camus fervoarea morala si intransigenta pe care le cauta. Libertatea este, si pentru el, dreptul de a nu minti (propozitie care se repeta cel mai mult in eseuri). În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești.