Nascut la Livorno, Toscana,
el isi incepe studiile artistice in Italia natala inainte de a se muta la
Paris, in 1906, unde, influentat de cercul sau de prieteni, de arta primitiva
africana si cambodgiana, incepe sa-si contureze stilul artistic atat de
personal. Bolnav mai tot timpul, dependent de alcool si medicamente, Modigliani
s-a stins din viata la numai 35 de ani. Istoria "Portretului lui Jeanne
Hebuterne" este tragica, portretul fiind realizat cu putin timp inainte de
moartea pictorului. Jeanne, care era insarcinata, s-a sinucis aruncandu-se pe
fereastra la putin timp dupa aceea.
Destinul dramatic al lui Amadeo Modigliani a devenit, la
scurt timp dupa moartea sa, reprezentativ pentru conditia tragica a artistului
acelor vremuri, legendele ulterioare fiind cel putin la fel de incitante si
faimoase ca si cele despre genialul Vincent van Gogh.Amedeo Modigliani se
naste, intr-o familie italiana de origine evreiasca. Tatal, Flaminio
Modigliani, era un negustor originar din Roma. Primii sai ani, Amedeo i-a trait
intr-o atmosfera grea, cu privatiuni, din cauza falimentului imregistrat de firma
tatalui sau. Totusi, cea mai importanta problema este sanatatea sa subreda. La
varsta de unsprezece ani contracteaza o afectiune pulmonara grava, iar trei ani
mai tarziu, in anul 1898, se imbolnaveste de tifos. Descopera in acest timp
pictura si o roaga pe mama lui sa ii permita sa ia lectii de desen.
Din august 1898, tanarul Modigliani frecventeaza
atelierul pictorului Guglielmo Micheli din Livorno, unde executa naturi moarte
si portrete. Dupa o noua agravare a sanatatii, isi petrece iarna in clima blanda
a oraselor Neapole si Amalfi.Insanatosit, Amedeo se inscrie in 1902 la
"Scoala de Nuduri" din Florenta iar, un an mai tarziu, frecventeaza
cursurile "Institutului de Arte Frumoase" din Venetia.La inceputul
lui 1906, Modigliani se hotaraste sa se stabileasca la Paris, unde se inscrie
la "Academie Colarossi" si isi gaseste o locuinta in cartierul
Montmartre. Modigliani, personaj pitoresc, intr-o haina reiata, cu un fular
rosu in jurul gatului si palarie cu boruri largi, este un obisnuit al bistro-urilor
si barurilor din imprejurimi. Aici cunoaste avangarda artistica, printre care
Pablo Picasso, Juan Gris sau Diego Rivera (sotul Fridei Khalo), precum si
scriitorii Andre Salmon, Guillaume Apollinaire si Max Jacob. In perioada de
inceput, stilul sau nu este inca definit iar usurinta executiei ii lipseste,
lucrarile sale fiind influentate mai ales de Henri de Toulouse-Lautrec si Paul
Cezanne.In 1909, bolnav si epuizat din cauza vietii dezordonate pe care o ducea
la Paris, Modigliani se intoarce la Livorno. Revine insa la scurta vreme in
capitala franceza si inchiriaza un studio in Montparnasse. Incepe sa sculpteze
serios dupa ce-l cunoaste pe Paul Guillaume, un tanar comerciant de arta extrem
de ambitios, care este deosebit de interesat de lucrarile sale si care ii face
cunostinta cu celebrul sculptor roman Constantin Brancusi. Se muta din
Montmartre in Cite Falguiere, un cartier al Parisului din secolul al XIV-lea,
unde Brancusi ii gasise un atelier. Nu inceteaza sa picteze, dar majoritatea
timpului o va consacra sculpturii. Se intampla insa adeseori ca Modigliani sa
nu-si termine sculpturile, probabil din cauza sanatatii firave, dar si
indoielilor artistice care-l tulburau. Extenuat din cauza efortului si ramas
fara mijloace de subzistenta, pleaca din nou sa se refaca in casa parinteasca
din Livorno.
Dupa ce revine la Paris, se apuca din nou de pictat.
Executa in special portrete la comanda, rapid, in timpul unei singure sedinte.
Isi foloseste acum in pictura propriile experiente din domeniul sculpturii;
datorita acestora reuseste sa redea, intr-un desen desavarsit, forma chipurilor
umane.O legatura furtunoasa a lui Amedeo cu ziarista si poeta engleza Beatrice
Hastings dureaza doi ani. Se despart in anul 1916, cand sanatatea artistului
incepe din nou sa se deterioreze. In aceasta perioada in care era mai tot
timpul beat, Modigliani il cunoaste pe poetul si dealerul de arta polonez
Leopold Zborowski, care devine prietenul sau fidel, ingrijitorul si negustorul
lui exclusiv si ii pune la dispozitie cea mai mare incapere din locuinta sa.
Pana sa devina prietenul de suflet al polonezului, Modigliani le-a facut
acestuia si sotiei sale, Anna, in mai multe randuri portretele pentru
"zece franci si ceva alcool".
In vara lui 1917, la o petrecere, o sculptorita din Rusia
ii face cunostinta cu frumoasa Jeanne Hebuterne, studenta la "Academie
Colarossi" in varsta de 18 ani, care pozase pentru artistul japonez
Fujita. Cei doi se indragostesc nebuneste unul de celalalt.Provenind dintr-o
familie burgheza conservatoare, Jeanne isi abandoneaza principiile
romano-catolice in spiritul carora fusese crescuta si rupe relatiile cu familia
sa pentru a-si putea trai povestea de dragoste cu pictorul care, pe langa
faptul ca era sarac si ducea o viata dezordonata, era evreu. Zborowski ii ajuta
sa se mute impreuna si ii organizeaza lui Modigliani prima expozitie
individuala: 32 de panze expuse la galeria "Berthe Weill". In ziua
vernisajului, pe 3 decembrie 1917, seful Politiei se declara scandalizat si
ordona retinerea mai multor lucrari cu nuduri catalogate ca fiind
"imorale". Nu reuseste insa sa vanda nici macar un singur tablou.
Starea de sanatate a lui Amadeo se inrautateste, gratie
ajutorului lui Zborowski, pleaca in toamna lui 1918 la Nisa, in sudul Frantei,
unde pe 29 noiembrie, Jeanne da nastere unei fetite, botezate tot Jeanne. Isi
prelungesc sederea in sud pana la sfarsitul lunii mai 1919. Intors la Paris, in
atelierul sau din "Rue de la Grande Chaumiere", Modigliani picteaza
acum portrete ale prietenilor sai. Se simte tot mai rau. Este diagnosticata o
inflamatie tuberculoasa a meningelor si este internat in spitalul
"Charite", dar nu mai exista nici o speranta.
Amedeo Modigliani moare la 24 ianuarie 1920. Avea doar
treizeci si cinci de ani. La doua zile de la moartea iubitului ei, Jeanne, care
fusese luata acasa de catre parinti, se arunca de la etajul al cincilea
curmandu-si viata sa si pe cea a copilului care mai avea putin pana sa vina pe
lume. Modigliani a fost inmormantat in Cimitirul Pere Lachaise, iar iubita sa
in alt cimitir din apropierea Parisului pana in 1930, an in care familia sa
si-a dat acordul sa fie mutata alaturi de pictor. Micuta Jeanne, care avea doar
15 luni in momentul mortii parintilor sai, a fost adoptata de catre sora lui
Modigliani din Florenta. Multi ani mai tarziu, ea a scris o biografie a tatalui
sau intitulata "Modigliani: Omul si Mitul".
Amedeo Modigliani ramane insa dincolo de aparente un
pictor de o originalitate totala determinata in mare parte de inceputurile sale
artistice dominate de sculptura evidentiata mai tarziu in pictura sa cu aspect
tridemensional si sobru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu