Salvador Dali, (Salvador
Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech) s-a născut în oraşul Figueres, aproape
de graniţa cu Franţa. Dând crezare spuselor părinţilor săi, Salvador Dali a
crezut că este încarnarea fratelui său, care murise în 1903, şi al cărui nume
era de asemenea Salvador. Înclinaţiile artistice ale copilului Dali au fost
evidente de la o vârstă fragedă şi a beneficiat de susţinerea mamei sale pentru
a-şi cultiva talentul, în ciuda opoziţiei făţişe a tatălui său care era mult mai
conservator în concepţii şi şi-ar fi dorit ca micul geniu să îi calce pe urme,
ca să devină notar.
În 1917, Dali a avut prima expoziţie, desene în cărbune,
organizator fiind chiar tatăl său. Primul vernisaj public a fost doi ani mai
târziu, în incinta Teatrului Municipal din Figueres. Moartea mamei sale în 1921
a fost un şoc teribil pentru Salvador Dali, acesta susţinând în repetate
rânduri că nu a reuşit niciodată să depăşească tristul eveniment. La scurt
timp, tatăl său s-a recăsătorit cu nimeni alta decât mătuşa sa, sora mamei
decedate.
Din 1922, Dali s-a mutat la Madrid pentru a studia la
Şcoala de Arte Frumoase. În această perioadă a avut primele contacte cu
cubismul şi a ilustrat cartea “Vrăjitoarele din Llers” a prietenului său Carles
Fages de Climent. Nici influenţa dadaismului, aflat în plină ascensiune, nu l-a
lăsat rece pe Dali, care a avut pe parcursul întregii opere reminiscenţe în
creaţia sa. Exmatriculat de la Şcoala de Arte Frumoase pentru că ar fi
organizat o manifestaţie de protest, Dali părăseşte Madridul şi merge la Paris,
unde îl întâlneşte pe Pablo Picasso. Numele lui Dali nu îi era străin lui
Picasso, care aflase despre talentul tânărului de la prietenul lor comun Joan
Miro. În perioada pariziană, ca un tribut adus lui Velazquez, Dali îşi lasă
celebra mustaţă, devenită un simbol pe parcursul întregii sale vieţi. Parisul a
fost şi primul contact cu lumea cinematografiei. Salvador Dali a colaborat cu
regizorul Luis Bunuel pentru filmul “Un Chien Andalou” (Câinele Andaluz), fiind
unul dintre coautorii scenariului. Ajuns un membru recunoscut al comunităţii
suprarealiste, Dali a rupt relaţiile cu tatăl său prea conservator, care nu a
putut accepta decadenţa tânărului artist proaspăt îndrăgostit de o imigrantă
rusoaică, măritată şi mai în vârstă.
“Persistenţa memoriei”, pictată în 1931, a fost pânza
care i-a confirmat statutul de geniu. O dată cu ascensiunea fascismului în
Europa, şi Dali a devenit o prezenţă din ce în ce mai rară în Paris sau Madrid.
Succesul fulminant de care s-a bucurat în SUA l-a convins să se mute peste
ocean în perioada războiului. Abia după opt ani s-a reîntors în Europa, fiind
criticat de unii că a acceptat să îşi reia reşedinţa din Spania, deşi la
conducere era generalul Franco. În această perioadă Dali a experimentat tot felul
de tehnici inovatoare, utilizând inclusiv imagini holografice într-o serie de
creaţii. Tineri artişti precum Andy Warhol, au declarat că influenţa lui Dali a
fost covârşitoare pentru apariţia culturii pop, în special în Statele Unite.
Până în 1980, numele său a fost un simbol, mereu prezent în toate marile
expoziţii ale lumii. Dar, o dată cu problemele de sănătate ale iubitei sale
Gala, şi Dali a început să decadă.
În vârstă de 76 de
ani, Dali era o ruină, cu mâna tremurândă ca de Parkinson. Aceasta nu l-a oprit
pe regele Juan Carlos să îi acorde titlul nobiliar de marchiz, o prea slabă
consolare pentru moartea Galei în vara lui 1982. Artistul şi-a pierdut toată
dorinţa de a trăi şi, încet dar sigur, s-a stins la Figueres, ascultând opera
sa favorită, Tristan şi Isolda. Trupul a fost înmormântat tot în Figueres, în
cripta Teatrului unde avusese prima expoziţie. Moştenirea lui Dali rămâne însă
vie, iar influenţa sa este şi acum crucială pentru toate curentele artistice…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu