Johannes Brahms (7 mai 1833)

      Johannes Brahms a fost un compozitor german de muzică romantică, care a trăit majoritatea vieţii sale la Viena, Austria. Brahms a fost considerat de către mulţi "succesorul" lui Ludwig van Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept ''a zecea a lui Beethoven''.

        Brahms s-a născut în Hamburg. Tatăl său, care i-a dar primele lecţii de muzică, era un dublu basist. Brahms se remarca la pian şi ajuta la suplementarea venitului relativ scăzut al familiei prin interpretări în restaurante şi teatre, precum şi prin oferirea de lecţii de pian. Deşi povestirea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să interpreteze pianul în baruri şi bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman sugerează că acest fapt este probabil incorect. Pentru o perioadă el a învăţat şi violoncelul, deşi progresul său a fost întrerupt odată cu sustragerea instrumentului chiar de către profesorul său.

       Tânărul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (deşi mai târziu avea să interpreteze ambele premiere ale lucrărilor sale Piano Concerto No. 1 în 1859 şi Piano Concerto No. 2 în 1881).

        A început să şi compună, însă eforturile sale n-au primit atenţia cuvenită până în 1853, când a mers într-un tur de concerte alături de Eduard Reményi. În acest tur, a făcut cunoştinţă cu Joseph Joachim, Franz Liszt şi mai târziu a fost introdus marelui compozitor german Robert Schumann.

        Reményi s-a simţit, însă, ofensat de eşecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curţii, iar Brahms a adormit într-una dintre operele recent compuse ale acestuia. Mulţi dintre prietenii lui Brahms au afirmat că Reményi, fiind un curtezan şelfuit, se aştepta ca tânărul Brahms să se conformeze practicii obişnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebritaţi, însă acesta a afişat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms că prietenia lor trebuie să se sfârşească, deşi nu era clar dacă Liszt se simţise sau nu ofensat.Joachim, însă, avea să devină unul dintre cei mai apropiaţi prieteni, iar Schumann, prin articole slăvitoare pentru Brahms, a jucat un rol important în alertarea publicului despre compoziţiile tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată şi soţia lui Schumann, compozitoarea şi pianistaClara Schumann, cu 14 ani mai în vârstă, alături de care a purtat o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.

         În 1862 se stabileşte permanent în Viena şi începe să se concentreze total asupra compunerii. Cu lucrări precum “Recviemul german'', Brahms îşi stabileşte până la final o reputaţie puternică şi devine recunoscut încă din timpul vieţii sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârşit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea apare în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885)

         Brahms călătorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât şi din plăcere. Vizita deseori Italia în timpul primăverii şi de obicei se stabilea într-o aşezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timp afară, unde simţea că putea gândi mai limpede.

         În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms decide să renunţe la compus. S-a dovedit mai târziu, însă, că nu şi-a putut respecta decizia şi în anii premergători morţii sale a scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet şi cele Patru Melodii Serioase -''Vier ernste Gesänge'' (1896).

         În timpul terminării melodiilor din cadrul Op. 121 Brahms cade lovit de cancer (sursele sunt incerte, fie a fost vorba despre carciom hepatocelular|ficat sau cancer pancreatic). Condiţia sa se înrăutăţeşte treptat şi la 3 aprilie 1897 moare. Este înmormântat în Zentralfriedhof (Viena).