"Atunci Împărăţia cerurilor
se va asemăna cu un om, care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe
robii săi, şi le-a încredinţat avuţia sa.
Unuia i-a dat cinci talanţi,
altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. Îndată, cel ce primise cei
cinci talanţi, s-a dus, i-a pus în negoţ, şi a câştigat cu ei alţi cinci
talanţi. Tot aşa, cel ce primise cei
doi talanţi, a câştigat şi el alţi doi cu ei.
Cel ce nu primise decât un
talant, s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii
stăpânului său. După multă vreme, stăpânul
robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
Cel ce primise cei cinci
talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: “Doamne, mi-ai
încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
Stăpânul său i-a zis: “Bine,
rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste
multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.”
Cel ce primise cei doi
talanţi, a venit şi el, şi a zis: “Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată
că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
Stăpânul său i-a zis: “Bine,
rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste
multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
Cel ce nu primise decât un
talant, a venit şi el, şi a zis: “Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care
seceri de unde n-ai semănat, şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă,
şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
Stăpânul său i-a răspuns:
“Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de
unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi,
şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
Luaţi-i dar talantul, şi
daţi-l celui ce are zece talanţi.
Pentru că celui ce are, i se
va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!
Iar pe robul acela
netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi
scrâşnirea dinţilor.”"
Evanghelia după Matei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu