JEROME K. JEROME, prolificul
prozator şi dramaturg londonez pe care prietenii şi familia îl numeau simplu
„J”, s-a născut în Staffordshire, Anglia. A lucrat ca profesor de şcoală, actor
şi, în final, ca jurnalist. În Primul Război Mondial a participat ca şofer de
ambulanţă în Franţa. A debutat în 1888 cu volumul Pe scenă şi în afara ei
(scurta cariera a unui aşa-zis actor). A fondat The Idler (Trândavul), revista
lunară ilustrată. Umorul lui Jerome – uneori cu o urmă de sentimentalism,
alteori sentenţios – cunoaşte o gamă larga de nuanţe, de la absurd şi
caricatural până la ironia fină. Conservator şi anarhic în acelaşi timp,
profund implicat, dar şi detaşat, acest umor păstrează un simţ al echilibrului
comic, a cărui normalitate se bazează pe perspectiva ironică asupra timpului. Prin proza sa umoristică, a manifestat înțelegere
pentru slăbiciunile omenești și capacitatea de a descoperi partea comică a
neplăcerilor domestice. "Trei într-o barcă" este un roman de aventuri
în care felul de a percepe viaţa contează mai mult decât aventurile
propriu-zise sau decât aventura, dacă ne gândim că întregul roman se
construieşte pe baza unei simple plimbări cu barca pe Tamisa. Cei trei
prieteni, Jerome - naratorul -, George şi Harris, sunt însoţiţi în călătoria
lor de câinele Montmorency, la fel de mare erou ca şi tovarăşii săi umani.
Care sunt etapele acestei aventuri? Pregătirea bagajelor,
discuţii interminabile despre mâncarea pe care s-o ia cu ei, rătăcirea unei
periuţe de dinţi, popasuri pentru odihnă în care întâlnesc tot felul de
personaje ciudate, scurte vizite pe ici, pe colo, aşteptarea la ecluze, toate
acestea cu o atitudine destul de nepăsătoare, în ciuda unei aparente implicări.
Mai fascinante decât călătoria propriu-zisă sunt însă parantezele pe care le
fac cei trei, scurtele incursiuni în memoria personală sau comună, de unde scot
la lumină istorii fascinante precum cea a unei bucăţi de brânză care împiedică
lumea să călătorească într-un anumit compartiment de tren, provocând chiar şi
dezgustul unui cioclu, sau cea a unei plimbări cu altă barcă, în care erau
invitate şi nişte cuconiţe înţepate, care nu suportau să fie stropite, astfel
încât vâslitul s-a transformat într-un adevărat calvar - dacă nu cumva o fi
fost vorba despre arta de a vâsli elegant.
Cartea este celebră pentru umorul ei, pe care-l găseşti
numai dacă nu te grăbeşti prea tare. E un umor destul de sec şi parcă simţi, în
timpul lecturii, cum naratorul, cu un zâmbet superior în colţul buzelor, se
aşteaptă să treci pe lângă sensul frazelor sale. Amuzantă este, de exemplu,
tendinţa de a generaliza. Situaţii banale, precum cititul unei reclame
medicale, se transformă, întotdeauna, în diagnosticul unei boli incurabile. La
fel, când pleacă undeva, naratorul uită întotdeauna dacă şi unde a pus periuţa
de dinţi. Efect comic au şi concluziile cu valoare aforistică: "Aşa e
viaţa, iar noi suntem precum iarba care se coseşte şi e pusă la cuptor ca să se
usuce." O frază foarte educativă, de altfel. Interesantă este şi paranteza
legată de aprecierea unor obiecte de artă, bazată pe confuzia între vechi şi
frumos. Chiar împărţirea "riguroasă", a fiecărui capitol, în etape
bine delimitate, într-un subtitlu kilometric, are efect comic. Şi, mai presus
de toate, felul în care cei trei îşi percep propria existenţă.
Cartea aceasta, plină de învăţături esenţiale pentru
existenţa fiecăruia dintre cititorii săi, ia sfârşit dintr-un motiv bine
întemeiat: "Aerul de pe fluviu are un efect demoralizator asupra
oamenilor." Aşa că eroii noştri abandonează barca şi dau bir cu fugiţii,
încheind, cu o masă copioasă şi cu un toast la care se pare că participă şi
câinele, o aventură care ar fi putut continua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu