Până în zilele noastre,
prima și cea mai persistentă sugestie la rostirea numelui Machiavelli este
aceea de discipol al răului. Reputația de ateu și cinic imoral se datorează
celebrei sale opere „Il principe” („Principele”), scrisă în anul 1513,
publicată, după moartea sa, în 1532 și trecută în 1564 pe „Lista cărților
interzise” („Index Librorum Prohibitorum”). Născut în micuțul sat San Casciano
in Val di Pesa, la aproximativ cincisprezece kilometri de Florența, fiul lui
Bernardo Machiavelli (avocat aparținînd unei ramure sărăcite a unei influente
familii Florentine) și al Bartolomeii di Stefano Nelli, ambii de familii culte
și de origini nobiliare dar cu puține resurse din cauza unor datorii ale
tatălui. Intrat în serviciul guvernului între 1469 și 1512 în calitate de
contabil, a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498.
A fost secretar al consiliului de zece oameni care conduceau negocierile
diplomatice și supravegheau operațiunile militare ale republicii. Viața sa se
divide în trei perioade; fiecare din ele reprezintă însele istoria Florenței.
Tinerețea sa coincide cu măreția Florenței
ca putere italiană, sub mandatul lui Lorenzo de Medici, Magnificul. Căderea
Medici-lor a avut loc în 1494, în același an Machiavelli se integra în
serviciul public. În timpul carierei sale de ofițer, Florența a fost liberă sub
guvernarea unei republici, care a durat până în 1512, când Medici-i au revenit
la putere și Machiavelli și-a pierdut postul. Medici-i au guvernat Florența
între 1512 și 1527, când au fost din nou îndepărtați de la putere. Aceasta a
fost perioada de activitate literară a lui Machiavelli și bineințeles a
creșterii influenței sale; fără îndoială, a murit la câteva săptămâni după
expulzarea Medici-lor, la 21 iunie 1527, la cincizeci și opt de ani, fără a-și
mai recupera poziția.
Chiar dacă există puține dovezi din timpul tinereții lui
Machiavelli, Florența acelor timpuri era atât de cunoscută încât este ușor de
imaginat climatul în care tânărul cetățean și-a dezvoltat personalitatea.
Florența era un oraș în care se înfruntau două curente de opinii, unul
reprezentat de austerul Girolamo Savonarola și celălalt de Lorenzo, iubitor al
splendorii. Deci puterea lui Savonarola asupra averilor Florenței era imensă,
nu se pare a fi fost de prea mare importanță pentru Machiavelli, care îl
menționează în Principele ca un profet înfrânt și dezarmat. Pe de altă parte,
măreția mandatului lui Lorenzo îl impresioneaza puternic pe Machiavelli,
ajungând inclusiv să dedice Principele nepotului acestuia.Cu toate acestea,
filosoful politic, diplomatul, secretarul Republicii Florentine și scriitorul
italian continua să fie asiduu citit de filosofi, deși puțini dintre ei
recunoșteau asta și încă mult mai puțini îi împărtășeau deschis convingerile.
Si-a recunoscut surprinderea față de curajul sau
îndrăzneala scriitorului florentin filosoful și avocatul englez Francis Bacon
în „Eseuri sau sfaturi politice și morale, și-a arătat deschis admirația față
de el (numindu-l „principele politicienilor”) filosoful politic englez James
Harrington în lucrarea „Republica Oceaniei” și îi lăuda bunele intenții
filosoful evreu olandez Benedict de Spinoza) în „Tratat politic”. Chiar și
filosoful francez Jean-Jacques Rousseau susținea în „Contractul social” că, în
ciuda aparențelor, Machiavelli era „un om sincer și un bun cetățean” și că
„Principele” este „cartea republicanilor”.Alți gânditori ai vremii, în timp ce
se alăturau denigratorilor lui Machiavelli, se inspirau copios din doctrinele
acestuia fără a-l cita vreodată. Este cazul filosofului italian Giovanni Botero
care enunța ca a sa ideea că statul este scutit de obligația de a fi moral. Sau
a celor care, pentru a se conforma interdicției de a citi „Principele”, se
defineau „taciști”, citând din Tacit idei pe care le preluase și le adaptase
Machiavelli.
Așa se face că Machiavelli și opera sa au reușit să se
insinueze în toate tratatele de politologie și filosofie politică modernă nu
doar datorită ideilor pe care le-a promovat, ci și datorită prospețimii
scriiturii, a farmecului stilului său și a capacității autorului de a descifra
meandrele minții umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu