A fost odata ca niciodata...

           

          “A fost odata ca niciodata, un fluturas fragil pe nume Bosey. Sigur, veti spune ca toti fluturasii sunt fragili, dar Bosey era foarte sensibil si orice adiere mai puternica de vant l-ar fi putut distruge. Avea aripioare subtiri, frumos colorate, cu mult rosu, acoperite cu un puf fin, ca de aur.

            Intr-o zi, cand Bosey mai crescuse, mama lui i-a spus ca va trebui sa-si deschida aripile si sa faca ceea ce toti fluturasii fac: sa zboare prin gradini, prin livezi, prin parcuri, in jurul florilor. Dupa cateva incercari, Bosey si-a luat in sfarsit zborul si s-a indreptat catre gradina doamnei Talany, trimitandu-i, din zbor, bezele mamei, mandra si fericita pentru ca baietelul ei a reusit sa zboare singur.

            Ajuns in gradina, Bosey s-a oprit cateva clipe pe creanga unui copacel, sa-si traga rasuflarea. Si cum statea el asa, il aude pe copacel spunandu-i: "Bosey, florile sunt nerabdatoare sa te vada zburand printre ele, nu le mai face sa astepte!".

            Incurajat, Bosey si-a deschis aripioarele si s-a avantat iar in zbor. S-a dus mai intai catre margarete, care se inaltau albe din iarba, si a inceput sa se agite vesel in jurul lor. Margaretele insa s-au uitat lung, indiferente si nu au spus nimic. Bosey nu s-a suparat, ci s-a gandit ca poate erau obosite si nu prea aveau chef de vorba.

            A zburat apoi inspre lalele, fericit ca mai erau atatea flori in jurul carora putea sa zboare. Lalelele insa erau ocupate, discutau aprins despre cum oamenii vin si le smulg din radacini, ca sa le aseze in apa, in niste obiecte de sticla, lasandu-le mai apoi sa se ofileasca si sa moara. Cand Bosey a inceput sa zumzaie in jurul lor, lalelele s-au intors revoltate si i-au facut vant sa plece, strigandu-i ca e un fluturas urat, ca nu il vor in preajma lor si ca ca ele nu au timp de pierdut cu un fluturas care nici macar nu stie sa zboare.

            Bosey a plecat, dand tot mai incet din aripioare, si s-a asezat trist pe o frunza. Se gandea ca poate lalelele aveau dreptate...

            Oare asta era el, un fluturas urat, care nu stia sa zboare ?

            N-a avut timp sa-si raspunda, caci si frunza a inceput sa-l certe si i-a spus sa plece, ca ea e prietena cu lalelele si cu margaretele si nu vrea sa se puna rau cu ele. Bosey a vrut sa se ridice, dar aripioarele parca nu il mai ascultau si nu mai vroiau nicicum sa se deschida.

            Margaretele, lalelele si frunza au inceput toate sa-l certe si sa izgoneasca, iar Bosey incerca din rasputeri sa isi ia din nou zborul, doar ca acum nu mai reusea. Vantul a inceput sa bata cu furie, luand cu el puful de aur de pe aripioare fluturasului. Bosey se simtea tot mai slabit, nu mai avea putere sa-si ia zborul, asa ca s-a lasat purtat de vant, care l-a dus departe de florile rele, intr-o alta gradina, intr-o alta lume, cu alte flori, cu alte frunze.

            Dupa un timp, Bosey s-a trezit; se simtea obosit, singur. Deschise ochii si vazu ca, dupa ce vantul plecase mai departe, rasarise un soare care-i scalda aripioarele in razele sale si care incepu sa-i presara la loc puful luat de vant. Simti, deodata, o rasuflare calda. Cand se intoarse, un crin il privea zambindu-i. 

            Bosey se sperie si inchise ochii de spaima, crezand ca va fi alungat din nou. Dar crinul ii spuse: "Bine ai venit, Bosey! Esti cel mai frumos fluturas pe care l-am vazut vreodata! Ai cele mai frumoase aripioare si cele mai lungi antene! Vrei sa zbori in jurul meu?"

            Bosey incerca sa se ridice, convins ca nu va reusi; dar, ca un miracol, aripioarele i se deschisera din nou si incepura sa se miste incet in sus si in jos si, fara sa prinda de veste, Bosey zbura din nou, fericit, cu aripioarele vindecate, intr-o alta gradina, in jurul unei alte flori, intr-o alta viata, intr-o alta lume... “
            "Dupa o serie aparent interminabila de nereusite, dezamagiri, respingeri, asteptari fara raspuns, apeluri fara ecou si aspiratii innabusite in fasa de oameni care nu m-au considerat demna de atentia si aprecierea lor, nu m-am putut abtine sa ma intreb: "Totusi, de ce?" Sincer, primul raspuns care mi-a venit in minte a fost: "E clar. Numai mie mi se putea intampla. Pana la urma, nu sunt buna de nimic... am dat-o in bara, nu voi reusi niciodata, etc

            Am analizat toate situatiile care ma adusesera in acel punct, complet nefavorabil pentru mine, in incercarea de a gasi slabiciuni, actiuni eronate, comportamente gresite, raspunsuri nepotrivite sau... Dumnezeu stie ce alt motiv care dusese la acel status deplorabil. Constiinta mi-a transmis cateva raspunsuri, facandu-ma sa sar, pesimista cum sunt de obicei, inapoi la concluziile primare: era vina mea. Nu eram destul de buna, nu eram capabila, nu aveam nimic de oferit nimanui...

            Insa intr-una din acele zile in care ma tot framantam pe aceeasi tema, imi pica in mana un carnetel din vremea liceului, in care obisnuiam sa notez tot felul de date, informatii care credeam ca-mi vor fi de folos candva. Si peste ce dau? Scris cu cerneala rosie, ca sa-mi sara in ochi si sa nu uit vreodata: "Butterflies could never fly if they were not admired by the flowers they fly around". Mai, asta sa fie...? Trebuie sa recunosc, este un raspuns!

            Sunt eu, oare, un fluture care si-a luat zborul cu incredere, dar s-a prabusit curand, pentru ca florile in jurul carora zbura nu l-au vrut in preajma lor, nu l-au apreciat, iar el nu si-a mai putut duce zborul la capat?

            Suna pueril, suna a filosofie simplista sau poate parea un raspuns pe care mi l-am ales eu ca fiind cel corect, pentru ca ma absolva oarecum de vina eseului, dar... asta sunt!

            Si stiu ca voi reusi, pentru ca exista alte gradini, cu alte flori in jurul carora pot sa zbor si care sa ma aprecieze, care sa ma vindece.

            M-am hotarat sa nu ma las doborata de esec, sa privesc cu incredere spre cer, sa-mi deschid aripile pentru un nou zbor, de data asta si mai inalt, si mai indraznet, si mai departe... departe de oameni rai, departe de experintele trecute. Da, trecute si ingropate definitiv intr-un loc uitat de .....

            .......Intorc capul si vad crinul zambind...”