Traian Vuia s-a născut în
satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul
Timiș) din (fostul comitat) Caraș-Severin, Austro-Ungaria. Părinții săi au fost
preotul Simion Popescu și Ana Vuia. A urmat cursurile primare la Bujor (azi
Traian Vuia) și Făget, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în
mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja
mai târziu în cariera sa.Vuia dovedește de când urma cursurile primare, și apoi
secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată.La
zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia
dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmărește atent detaliile lor și încearcă
să construiască altele mai perfecționate.
Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și
mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie ci încearcă să explice
ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și
menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc.După absolvirea
bacalaureatului, Vuia pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Politehnică. A
urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral. Neavând
destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din
Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din
studenția lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspirații și aptitudini.
Tânărul reușește însă și în domeniul științelor juridice, domeniu in care isi
ia doctoratul.
După terminarea facultății Traian Vuia se întoarce la
Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și
construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din
cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și
decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi
pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, mai ales a pasionaților de
aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare
cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia merge la
Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model
experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă
și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipsește un
motor adecvat și este instabil. Vuia însă continuă să-și promoveze proiectul
și-l trimite Academiei de Științe de la Paris, prezentând posibilitatea de a
zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât și procedura de decolare.
Academia îi respinge proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea
că: “Problema zborului cu un aparat care
cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.”
În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunță la proiect și
se înscrie pentru un brevet. Invenția brevetată se numește aeroplan automobil. La
4 august 1919 a fost inițiat, în loja masonică pariziană „Ernest Renan”,
împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române
participanți la Conferința de Pace de la Paris.
Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul
Vuia I a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de
metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de
12 m, după care elicele s-au oprit și avionul a aterizat. Multe ziare din
Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat
cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare,
propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea
că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind
numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern"
(pantă, cale ferată, catapultă, etc.).
Totuși, au fost și mai există multe contradicții și
dezbatere asupra definiției de primul aeroplan.În continuare va mai breveta și
construi diferite invenții, spre exemplu un generator de abur în 1925, sau două
elicoptere între 1918 și 1922. A fost ales membru de onoare al Academiei
române, pe 27 mai 1946. La 3 septembrie 1950 se stinge din viață la București,
fiind înhumat în cimitirul Bellu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu