Marlon Brando (3 aprilie 1924)

         Alaturi de James Dean, este reprezentantul de marca al generatiei beat. Format la Actors Studio si adept al "metodei" stanislavskiene, care imprima un stil de joc naturalist. Cariera sa se consuma practic in doua etape: seria marilor succese din anii '50, cand este intruchiparea masculului modern, revoltat, incrancenat, instinctual, si dupa 1970, seria rolurilor de compozitie, expresie a maturitatii creatoare. Actoria a fost singurul lucru a care era, cu adevărat bun, după ce a ratat şcoala, uniforma militară sau o carieră în sport. Cu un tată agent de vânzări, mereu pe drumuri, şi o mamă neglijată şi alcoolică, Marlon a „jucat” încă de mic din dorinţa de a-şi înveseli mama şi de a-i atrage atenţia. Copilăria lui nefericită l-a făcut pe Anthony Quinn, colegul lui de platou din „Viva Zapata” să spună: „Admir talentul lui Marlon, dar nu invidiez suferinţa care l-a creat.”

            Brando şi-a găsit norocul la New York, debutând pe Broadway în 1944. În 1950 a debutat şi în filme, devenind actorul cel mai admirat, pe care toţi ceilalţi care i-au urmat l-au avut drept idol: Paul Newman, James Dean sau chiar Elvis Presley.

            „Toţi suntem copiii lui Brando”, spunea Jack Nicholson. Brando a jucat în 40 de filme, dintre care cele mai celebre sunt „Ultimul tangou la Paris” şi „Un tramvai numit dorinţă”.

            Despre a fi actor, Brando spunea: „Singurul lucru pe care un actor îl datorează publicului său este să nu-l plictisească!" Considerat de mulţi critici cel mai mare actor al tuturor timpurilor, Marlon Brando a avut şi o existenţă furtunoasă. Aşa cum nu a fost satisfăcut de scenariile pe care le primea ca actor, luându-şi libertatea de a le schimba, tot astfel, nemulţumit de cărţile care s-au scris despre el, Marlon Brando a decis să-şi scrie el însuşi biografia. Volumul intitulat „Cântece învăţate de la mama", a apărut în 1995 şi în cele peste 400 de pagini de memorii, pe care le-a pus cap la cap ajutat de jurnalistul şi scriitorul Robert Lindsey, Brando povesteşte despre copilăria, adolescenţa şi tinereţea sa, neomiţând amănunte picante din nenumăratele sale aventuri. Fiind un adevărat devorator de femei, a avut sute de iubite, doar trei relaţii oficializate şi 11 copii. Deşi şi-a menajat soţiile în autobiografie, el nu s-a sfiit să dea „pe faţă" tot soiul de elemente de culoare din viaţa lui extraconjugală. Lui Brando nu i-a scăpat nici măcar Marilyn Monroe, la uşa căreia s-a prezentat pur şi simplu într-o noapte, începând imediat o relaţie toridă care a durat vreme de câţiva ani buni. În timp, gusturile sale au devenit mai selective şi a făcut public faptul că vrea să dezvolte relaţii doar cu femei exotice. Acest lucru l-a făcut uşor de prins în laţ de către actriţa Anna Kashfi. Ea l-a păcălit pe marele bărbat spunându-i că este indiancă, se şi îmbrăca doar în sari-uri, amănunt găsit de Brando ca fiind suficient de exotic pentru a se însura cu ea în 1957.

            Adevăratul ei nume era, de fapt, Joan O'Callaghan şi era originară din Ţara Galilor. Următoarea doamnă Brando a fost actriţa mexicană Movita Castaneda, cu şapte ani mai mare decât el. Iar cea de-a treia soţie a sa a fost tahitiana Tarita Terepiia. Complet dezinhibat, Brando a făcut în cartea sa mărturisiri incendiare pentru acea epocă, declarând că a avut şi mai multe relaţii homosexuale, „de care nu mă ruşinez deloc".

            Se pot găsi în cartea sa povestiri mai mult decât interesante care dovedesc cât de mult a participat actorul în construirea personajelor sale legendare. Când Francis Ford Coppola a vrut să-l supună pentru „Naşul" unui test de machiaj pentru că personajul Vito Corleone era cu mult mai în vârstă decât Brando, actorul a cerut să fie lăsat singur şi să-şi facă el machiajul. Atunci i-a venit ideea să îşi pună în gură bucăţi de vată pentru a-şi umfla obrajii, motiv pentru care a vorbit uşor neinteligibil, ambele amănunte considerate geniale de Coppola care le-a şi folosit în film.       

          Pentru „Apocalypse Now/ Apocalipsul acum", Brando a cerut să rescrie scenele în care apare per-sonajul său. A muncit 10 zile la refacerea scenariului, dându-i personajului său, Kurtz, aura mitologică ce-i lipsea iniţial. Fără a-l anunţa pe Coppola, s-a ras complet în cap şi a discutat el însuşi cu echipa de imagine cum să-i fie filmat capul chel şi ochii adânci pentru a provoca fiori reci spectatorilor.

           Coppola a aprobat toate schimbările făcute de Brando recunoscând că filmul nu ar fi ieşit niciodată la fel de bine fără găselniţele actorului său fetiş. A murit pe 1 iulie 2004, la Los Angeles.

            "Sunt multe lucruri pe care le-am învăţat de la tatăl meu aici, în această cameră. M-a învăţat să-mi ţin prietenii aproape, iar pe duşmani şi mai aproape”. (The Godfather 2)