Gabriel García Márquez, născut în Columbia, în 1927, este cel mai cunoscut scriitor apărut în "Lumea a treia" şi cel mai cunoscut exponent al unui stil literar, "realismul magic", care s-a dovedit uimitor de productiv şi în alte ţări în curs de dezvoltare şi printre romancierii care scriu despre acestea - precum Salman Rushdie, pentru a cita doar unul dintre cele mai cunoscute exemple. García Márquez este, probabil, cel mai admirat şi mai reprezentativ romancier latino-american al tuturor timpurilor, în interiorul Americii Latine însăşi; chiar şi în "Lumea întâia", cea a Europei şi a Statelor Unite, într-o epocă în care cu greu mai găseşti mari scriitori care să se bucure de recunoaştere universală, reputaţia sa de-a lungul ultimelor patru decenii rămâne fără egal. Fără îndoială, dacă trecem în revistă romancierii secolului douăzeci descoperim că majoritatea "marilor nume", asupra cărora criticii au reuşit să se pună de acord, aparţin primilor patruzeci de ani (Joyce, Proust, Kafka, Faulkner, Woolf); însă, în cea de-a doua jumătate a secolului, probabil doar García Márquez se bucură de o reală unanimitate. Se prea poate ca lucrarea sa de referinţă, Un veac de singurătate, publicată în 1967 şi apărută în punctul de cumpănă al tranziţiei de la ficţiunea "modernistă" la cea "postmodernistă", să fie singurul roman scris între 1950 şi 2000 care a găsit cititori entuziaşti în aproape toate ţările şi culturile lumii. În acest sens, atât în termenii subiectului său - în mare, ciocnirea dintre "tradiţie" şi "modernitate" - cât şi ai receptării sale, nu ar fi probabil nici o exagerare în a susţine că a fost primul roman cu adevărat "global" al lumii. Şi în alte privinţe, García Márquez este un fenomen rar întâlnit.
Este un scriitor serios, dar popular - asemenea unor Dickens, Hugo, sau Hemingway - care vinde milioane de cărţi şi a cărui celebritate se apropie de cea a sportivilor, muzicienilor, sau vedetelor de cinema. În 1981, a fost cel mai popular laureat al Premiului Nobel pentru Literatură din ultimele decenii. În America Latină, o regiune care n-a mai fost niciodată la fel de când García Márquez a inventat comunitatea mică din "Macondo", este cunoscut peste tot după porecla sa, "Gabo", la fel ca "Charlie", vedeta filmului mut, sau "Pele", legendarul fotbalist. Deşi, pe continentul său, este una dintre cele mai mari patru sau cinci personalităţi ale secolului douăzeci, s-a născut în proverbialul "loc uitat de lume", într-un oraş cu mai puţin de zece mii de locuitori, majoritatea analfabeţi, cu străzi nepietruite, fără canalizare, şi cu un nume, Aracataca, ştiut şi ca "Macondo", care provoacă râsul celor care aud prima oară de el (deşi sonoritatea apropiată de cea a cuvântului "Abracadabra" ar trebui, poate, să-i îndemne la precauţie). Foarte puţini scriitori faimoşi, din orice parte a lumii ar fi, provin dintr-un oraş atât de mic, şi chiar mai puţini şi-au trăit epoca, atât cultural, cât şi politic, atât de deplin şi intim ca Márquez.
“A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.(…) Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!” Gabriel Garcia Marquez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu