Gheorghe Sincai (28 februarie 1754)

          Cinstirea memoriei înaintaşilor, mai ales a celor cu renume este un act de cultură şi de recunoaştere a valorilor perene ale unei naţiuni. În ciuda multor abuzuri făcute împotriva trecutului glorios care nu a fost doar evocat ci chiar exploatat spre a se construi o imagine favorabilă, prezentul are nevoie de împrospătarea memoriei. Se uită sau se ignoră cu bună ştiinţă o secvenţă importantă din istoria neamului romînesc, cea căreia îi datorăm o pioasă recunoştinţă pentru că – prin generaţiile de atunci – ne-a conştientizat asupra originii şi apartenenţei noastre la ginta latină. Gheorghe Şincai face parte din numărul relativ restrâns al Corifeilor care trebuie să se bucure de nemuritoare amintire.

            Gheorghe Șincai a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene. S-a dovedit un poliglot, însușindu-și temeinic: greaca, latina, maghiara, germana, italiana și franceza. Informația și cultura i-au permis ocuparea funcției de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente. În Italia, precum și în Ungaria și la Viena, pe atunci capitala Sfântului Imperiu Roman, a cercetat bibliotecile, copiind și transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor.A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice și contribuind la întemeierea unui număr impresionant de școli confesionale greco-catolice (în număr de peste 300).

            În scopuri didactice, a tradus și a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi.Originar din Ţara Făgăraşului, cu inflexiunile omului asprit de viaţa dură de la munte, stabilit prin familia sa în zona de câmpie de la Râciu – unde vede lumina zilei în 1754, cu studii elementare la Şamşud şi Săbed, studii liceale la seminarul iezuit din Cluj; petrece vacanţele la Nuşfalău la unchiul său, Mihai Grecul, administrator de moşii, apoi face studii la Bistriţa şi îl vom întîlni apoi la Blaj ca profesor (în 1773), la vestitele Şcoli fondate de Episcopul Petru Pavel Aron la 11 octombrie 1754. Blajul,devenise din 1737 cel mai important centru politic şi cultural al românilor, gimnaziul blăjean constituind singura instituţie şcolară pentru românii din Transilvania.

            Dascăl de poetică şi retorică la Blaj, Şincai utiliza manualele folosite şi în centrele şcolare mari, cum ar fi Clujul, şi anume Arta oratoriei, a lui Masenius, Arta versificaţiei a lui Bellini sau făcea aplicaţii pe textele marilor clasici Ovidiu, Virgiliu, Horaţiu, Cicero sau Juvenal.Şincai intră în călugărie şi din 1774 va pleca alături de Petru Maior şi Ioachim Pop la Roma, la studii. În Cetatea eternă, Şincai va fi impresionat de bogăţia materialului documentar; pasionat şi dornic de a cunoaşte şi valorifica istoria devenirii poporului român îşi orientează studiile spre istorie şi pasionat, de studiile sale, reuşeşte să scoată în cei cinci ani 15 tomuri de date legate de istoria poporului român.În ultimul an al şederii la Roma, primeşte treptele preoţiei (1775) şi obţine două titluri de doctor. În drum spre casă, se opreşte la Viena unde constată o vie preocupare şi o activitate intelectuală românească. Rămâne aici pentru un an şi studiază la Colegiul Sfânta Ana, dreptul canonic, dreptul natural şi dreptul ginţilor conştient fiind de necesitatea acestor cunoştinţe, în conjunctura istorică de atunci.

            Anul 1780 constituie anul reîntoarcerii sale la Blaj, încărcat de planuri de activitate ştiinţifică, de lămurire a problemelor legate de originea, de limba şi gramatica românească. De câţiva ani (1777) intrase în vigoare Ratio educationis al Propagandei Fide şi aceasta era spre folosul organizării învăţământului gimnazial şi pentru folosirea limbii naţionale în şcoli. Cu toate suferinţele şi loviturile soartei, pe Şincai nu-l părăseşte gândul de a scrie o istorie a neamului românesc.Avea deja 49 de ani. Fiind la Buda din 1803, Şincai se pune pe muncă la Istoria Românilor dar, promisiunile de ajutorare pentru publicare nu se dovedesc efectiv.

            Lucrarea sa, visul şi rezultatul efortului de documentare de o viaţă nu sunt privite cu bunăvoinţă la Buda, fiind socotită ca periculoasă şi impregnată cu neadevăruri care ar putea provoca tulburări în rândul oamenilor.Părăsind, de nevoie tipografia Universităţii din Buda, Gheorghe Şincai, îmbătrânit înainte de vreme, purtând în desagă cele 26 de volume de manuscris în versiunea română şi latină, va peregrina cu acest „făt” pe drumuri până la sfârşitul vieţii.

            Cu toată confiscarea manuscrisului românesc şi refuzul îndârjit de a recunoaşte istoria unei naţiuni – în ciuda poate a unor idei iritante sau sublinieri incomode la acel moment istoric – care i-au luat lui Gheorghe Şincai dreptul şi i-au anulat şansa de a-şi vedea tipărită lucrarea, ea va apărea în 1853-1854 prin grija lui August Treboniu Laurean – (inspector general al şcolilor în acei ani) – împuternicit de domnitorul moldovean Grigore A. Ghica să alcătuiască o comisie pentru a îngriji respectivul Hronic.Elogiindu-l pe Şincai, urmaşii autenticului cărturar, evocau un principiu ecumenic, la modă astăzi, „să ne cunoaştem pentru a ne înţelege unii pe alţii, înţelegându-ne să ne acceptăm şi acceptându-ne să ne iubim”: „Când românii se vor cunoaşte, când fraţii de un sânge se vor recunoaşte, planul cel mare al divinului Traian se va realiza în Orient şi atunci…atunci, Gintă mai aleasă nu va fi pe pământ înaintea noastră.”