Dragobetele

       Sarbatorit de obicei pe data de 24 februarie a fiecarui an (in unele zone pana in preajma zilei de 1 martie), Dragobetele este o traditie populara romaneasca de celebrare a primaverii si un rit de fertilitate specific renasterii anuale a vietii si naturii. Nu intamplator, Dragobetele, un Cupidon folcloric romanesc, fiu al babei Dochia (transformat in floarea care ii poarta numele de catre Maica Domnului), stapaneste nu numai peste amorul oamenilor, ci si peste cel al animalelor. Potrivit traditiei, in ziua de 24 februarie, pasarile isi aleg perechile, pregatindu-se astfel de a aduce pe lume noi generatii.

            In mod asemanator, Dragobetele era consacrat drept ziua in care baietii si fetele isi marturiseau dragostea sau isi alegeau un partener, urmand astfel a fi obladuiti pe durata intregului an de catre miticul protector al iubirii.

            Dragobete era un nume purtat atat de catre popularul reprezentant al iubirii (numit si “Logodnicul pasarilor” sau “Navalnicul”), de flacaii arsi de focul launtric al iubirii, dar si de mugurii culesi din pomi de catre fete si purtati la ureche asemeni cercelusilor din cirese din luna mai.

            “Dragobetele saruta fetele”. “Goana din ziua de Dragobete”, un obicei specific catorva regiuni romanesti, debuta cu o adunare de dimineata a baietilor si fetelor imbracati in straie proaspete de sarbatoare intr-un loc aflat in afara satului. Acest loc putea fi o padure din vecinatatea satului, prilej cu care se culegeau cele dintai flori ale primaverii, ghioceii, tamaioasa, viorelele si brandusele. Dupa cateva ceasuri de glume, impunsaturi si snoave, se dadea startul “zburatoritului”, o cursa atletica si rituala a dragostei: fetele o luau la fuga catre casele lor, urmarite in goana de catre baieti; cei care aveau iutela si indemanarea de a-si ajunge din urma aleasa inimii, ii puteau pretinde acesteia o sarutare, semi-oficializand in acest fel legatura lor de dragoste sau angajandu-se intr-o logodna simbolica (desigur, intr-o astfel de ocazie, unele fete nu se straduiau sa isi iuteasca prea tare pasul!). Acest obicei dat nastere celebrei strigaturi sau amenintari glumete “Dragobetele saruta fetele !”.

            In unele zone romanesti, fetele mari obisnuiau sa stranga in aceasta zi din zapada ramasa inca netopita, numita “zapada zanelor”. Apa rezultata din acest omat, inzestrata cu calitati magice (zamislita fiind, se spune, din surasul zanelor) era folosita de-a lungul anului pentru spalatul fetei, avand proprietatea de conferi frumusete si atractivitate. Viorelele si tamaioasa erau florile culese in mod special de catre fete. Pastrate langa icoane, aceste flori puteau fi utilizate ulterior in farmece de dragoste.

            Dragobetele era ziua din an in care babele faceau vraji de dragoste pentru fete, acestea din urma obisnuind, totodata, sa isi confectioneze un martisor norocos dintr-un banut de argint. In noaptea de Dragobete, se zice ca daca fetele stiu sa rosteasca anumite cuvinte potrivite si isi aseaza busuioc sub perna, ele vor putea sa isi vada in vis viitorul sot.

            Numai in ziua de Dragobete sau a “capului de primavara”, feciorii puteau sa devina frati de cruce, ei obisnuind sa isi cresteze cu cutitul bratele, suprapunandu-si apoi taieturile.