Dintre marile nume ale literaturii americane, cel dintâi intrat în aria literaturii universale, a fost Edgar Allan Poe. Tot timpul a fost în conflict cu lumea şi a căutat satisfacţii compensatorii şi răspunsuri la marea lui sete de cunoaştere în artă, unde a compus un univers alcătuit din cele mai îndrăzneţe date ale fanteziei şi din cele mai mărunte şi exacte detalii ale vieţii obiective. S-a născut la 10 ianuarie 1809 în Boston, din părinţi săraci, actori de teatru cu existenţă nesigură şi grea, care au murit la puţin timp după naşterea poetului. Moartea părinţilor nu a fost decât prima dintre marile dureri care i-au zguduit pentru totdeauna sufletul. Acestei morţi avea să-i urmeze peste ani pierderea mamei adoptive şi a soţiei. La acest şir de suferinţe s-a adăugat nesfârşitul convoi de necazuri din care i-a fost alcătuită viaţa: lipsurile materiale, mediocritatea mediului înconjurător, singurătatea. De la toate acestea, poetul a alunecat pe căi de pierzanie, abandonându-se unor şi mai mari deziluzii. A cunoscut tentaţia continuă a evadării dintr-o realitate pe care n-o tolera.
Edgar Allan Poe s-a afirmat întâi ca poet. Incă de mic a început să scrie mici poeme dedicate colegelor de şcoală. Primul volum de versuri îl publica în 1827. În 1833 prezintă la un concurs povestirea Manuscris găsit într-o sticlă şi îşi începe scrierile în proză. În anul 1839 apare primul volum de nuvele. Consacrarea vine odată cu publicarea simultană în mai multe ziare a poemului Corbul.
Proza lui Edgar Allan Poe, ca şi poezia acestuia, izbeşte prin tulburătoarea sa originalitate. Întocmai eroilor săi, un Legrand din Cărăbuşul de aur sau bătrânul pescar din O pogorâre în Maelstrom, Poe a simţit voluptatea necunoscutului. Pasiunea lui era cea de a străbate zonele cele mai ascunse ale spiritului. În existenţa misterului, absurdului, straniului, autorul Aventurilor luiArthur Gordon Pym a descoperit domeniul său de inspiraţie. A vorbi de inspiraţie înseamnă într-un fel a-l contratice pe E.A.Poe, care concepea creaţia ca pe un act pozitiv, calculat.
Arta lui Poe este desăvârşită în a comunica sentimentul autenticităţii, sporit de copleşitoarea intensitate a senzaţiei care se materializează. Intrigă, în cazul povestirilor lui lasă loc sondării unor stări obscure, iar deducţiile logice sunt însoţite de presimţiri nedefinite, halucinante. Ambiţia de a scruta ascunzişurile tainice ale memoriei, de a trece pragul luminat de conştiinţă, îl aduce pe scriitor în pragul reprezentării concrete a acelei senzaţii de groază, căreia omul nu-i rezistă.
Autorul a avut energia să imagineze acea încordare interioară, când pericolul aţâţă la maximum curiozitatea, iar fiinţa se eliberează total de temerile paralizante printr-o supremă concentrare a raţiunii. În concepţia lui, adevărul este condiţia primordială a prozei, iar frumosul rămâne cerinţa esenţială a poeziei.
Unul dintre primii şi cel mai iscusit admirator al geniului său, care i-a fost şi cel mai bun tălmăcitor, aducând o imensă contribuţie în răspândirea şi aprecierea la justa să valoare opera lui Poe, tulburător şi excepţional el însuşi, a fost Charles Baudelaire. Şi Ion Luca Caragiale a fost fascinat de Edgar Allan Poe, acesta traducând pe lângă Balerca de Amontillado, una dintre cele mai frumoase istorisiri Masca, remarcabilă prin forţa de sugestie a misterului.
Asupra autorului s-au încercat cele mai bizare interpretări, de la explicaţiile patologice, psihanalitice, până în speculaţiile existenţialiste, de fiecare dată remarcându-i-se creaţia la un univers al spaimelor, al fricii demenţiale şi al gesturilor gratuite.
Cerebral şi fantast, excesiv în ambele direcţii, Edgar Allan Poe aduce o originală contribuţie la dezvoltarea literaturii post-romantice, el este unul dintre primii care descoperă categoria logicii absurdului şi care deschide zonele psihologice abisale în investigaţia literară. Scriitorul rămâne o personalitate de tranziţie, unul din marii precursori ai literaturii moderne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu