Khalil
Gibran (Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran, Arabă :جبران خليل جبران,
Siriacă: ܟ݂ܠܝܠ ܔܒܪܢ) (născut pe 6 decembrie 1883-decedat
pe 10 aprilie 1931) a fost un poet, filozof și prozator, poet și eseist
libanez, unul din romanticii târzii ai literaturii arabe. S-a născut în 1883 la Bsharri, Liban, într-o
veche familie creștină. Primele noțiuni de religie, de limbă siriacă și arabă,
le-a căpătat de la un călugăr.
În 1894 a emigrat, împreună cu mama
sa, în America, la Boston. Familia se instalează în cartierul Chinatown din
Boston, unde Djoubran urmează cursurile școlii comunale timp de 4 ani și unde
l-a cunoscut pe fotograful Fred Holland Day care i-a dat lecții de desen și
pictură. A început să studieze arta fotografică,
literatura arabă, engleză și franceză urmând cursuri de specialitate în America
și Liban. Djubran a fost permanent preocupat de idealul dezrobirii țării sale
de sub asuprirea otomană, în pragul primului război mondial el aflându-se
printre membrii ligii politice Suryia al-hurra (Siria liberă).
În 1898 se întoarce în Liban unde
își perfecționează cunoștințele de limba arabă până în 1901. Este perioada în
care începe să-și manifeste pasiunea pentru filosofie și pictură. Dealtfel, el
și-a expus picturile în 1904, fără prea mare succes.
In 1901 începe călătoria sa prin
Europa, cu un scurt răgaz la Paris, unde începe să lucreze la culegerea de
proză "Spiritele rebele". Este excomunicat din cadrul comunității
creștine maronite din care făcea parte, datorită convingerilor sale religioase
prea flexibile, poziției împăciuitoare față de religiile creștină și musulmană.
În 1903 se stabilește din nou la
Boston. Între 1902 și 1903 își pierde mama, fratele și una dintre surori din
cauza tuberculozei. Până în 1908 corespondează cu jurnalul arab Al-Muhadjir (Emigrantul),
condus la New York de compatriotul său Amin al-Ghurayyib. Gibran
s-a stins din viață în la New York pe 10 aprilie 1931, bolnav de ciroză și
tuberculoză. Rămășițele sale pământești sunt trimise la Beirut, la 21 august și
înmormântate în satul Bisharri, unde se născuse.
Opera sa poetică a fost tradusă în
peste douăzeci de limbi, iar picturile și desenele sale se află expuse în
galerii celebre din lume.
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum iubirea
va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.
Precum ea va ridica
imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de
grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.
Toate aceste si multe
altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe
deplin tainele inimiisi sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.
Dar daca, stapaniti de
indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.
Iubirea nu se daruie
decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.
.......................
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire
in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in
noapte-si canta;Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu