Denis Diderot (5 octombrie 1713)

Denis Diderot a fost un filosof și scriitor francez.

     Născut la Langres, Diderot a fost o figură complexă a iluminismului francez, având o influență majoră asupra spiritului raționalist al secolului al XVIII-lea. Diderot a primit o educație iezuită și a renunțat la o carieră în drept, dedicându-se studiului și scrisului. În 1745, împreună cu D'Alembert, Diderot a început să editeze Encyclopédie, un proiect celebru, care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți.

         Una din piesele sale, Le Père de famille (Tatăl de familie, 1758), a fost considerată prototipul "dramei burgheze". Dintre celelalte opere ale sale, La Religieuse (Călugărița, 1796) – roman psihologic, Jacques le fataliste (Jacques fatalistul, 1796), precum și satira Le Neveu de Rameau (Nepotul lui Rameau) au devenit binecunoscute.

            De asemenea, Diderot este apreciat și pentru scrierile sale filozofice: Pensées philosophiques (Cugetări filozofice, 1746) și Lettre sur les aveugles (Scrisoare despre orbi, 1749). Diderot a avut o contribuție fundamentală în domeniul criticii moderne de artă, cu ale sale Salons (Saloane), articole pe care le-a publicat în ziare, începând din anul 1759. Corespondența vastă a lui Diderot descrie o imagine obiectivă a epocii sale. El a avut o influență semnificativă asupra generațiilor următoare de gânditori din Franța, Germania și Anglia.

            In timpul vietii lui Diderot, teoriile sale critice care s-au bucurat de cea mai mare autoritate au fost cele referitoare la drama. Le gasim exprimate in binecunoscuta discutie asupra tragediei franceze din indecentul roman Les Bijonx indiscrets (1748), care urma sa fie citat de Lessing2, si in diferitele dialoguri si disertatii scrise de Diderot pentru a-si comenta sau a-si prezenta piesele Le Fils naturel (1757) si Le Pere de familie (1758). E regretabil ca Diderot-criticul este cunoscut mai ales prin aceste scrieri timpurii despre drama. Din punct de vedere istoric, ele prezinta mare importanta si interes, dar pentru cei care ii cunosc pe criticii englezi, nu sint de o noutate impresionanta.in ele trebuie sa vedem, in primul rind, o pledoarie pentru o drama realista, opusa conventiilor teatrului francez, manifeste ale unui gen nou, tragedia domestica, gen reprezentind o inovatie in Franta, dar care isi avea modelele, cunoscute si admirate de Diderot, in The London Mer-chant de Lillo si The Gamester de Edward Moore. Pasajul din Les Bijoux indiscrets implica adoptarea unor norme absolut naturaliste: piesele franceze sint criticate pentru acumularea neverosimila, intr-un timp scurt, a unui mare numar de intimplari, pentru vorbirea artificiala si gesturile nefiresti ale personajelor. Diderot isi imagineaza reactia unui strain care n-a vazut niciodata o piesa franceza si caruia i s-a promis ca va asista la o scena reala de la palat3. Imediat ce intra in loja de unde poate vedea teatrul, pe care il credea palatul sultanului, strainul izbucneste in ris, caci isi da seama ca totul nu e decit o piesa, dupa mersul afectat al actorilor, costumele lor bizare, gesturile lor exagerate si emfaza vorbirii lor ciudat rimata si cadentata. Diderot pare sa fie intr-adevar convins ca teatrul trebuie sa creeze o iluzie desavirsita: „Perfectiunea unui spectacol consta in imitarea atit de exacta a unei actiuni, incit spectatorul, amagit fara intrerupere, sa-si imagineze ca asista la actiunea reala". Referindu-se la reprezentarea cu succes, la Marsilia, a piesei sale Le Pere de familie, Diderot relateaza cu placere ca „nici nu se terminase bine prima scena, ca te si credeai in familie, uitind ca te afli la teatru. Nu mai aveai in fata scena, ci o casa particulara"5. Dar aceste cerinte nu sint cele ale realismului modern. Ele sint strict subordonate efectelor emotionale, lucru de care ne dam seama cind examinam cele doua tratate anexate de Diderot pieselor sale domestice sau vestitul sau £loge de Richurdson (1761).

            Multe dintre opiniile lui concrete implica un punct de vedere realist. Criticind tragedia franceza, el obiecteaza impotriva excesului de discursuri, a respectarii fortate a unitatilor de loc si de timp, a actiunilor complicate, a intregului cadru social al antichitatii indepartate si al orientului si mai indepartat. Dar ceea ce recomanda el nu poate fi considerat realism, ci mai degraba senzualism, caci Diderot apreciaza procedeele realiste numai pentru ca ele contribuie la obtinerea unui efect emotional intens.