Costache
Conachi unul dintre poeţii reprezentativi ai perioadei de început a literaturii
noastre s-a născut în Ţigăneşti - Galaţi. Descendent dintr-o familie boierească
fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătoreşti în Moldova.Dacă paharnicul Sion
scrie că neamul Konaki este de origine grecească, "dar preste 160 ani
venit şi încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a
adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un
neam de răzeşi din satul Știboreni, judeţul Vaslui, cu urice din vremea lui
Ștefăniţă Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel
Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeşească". A fost educat de
către un refugiat francez.
A studiat ingineria, limbile clasice, greaca
modernă, turca şi franceza.Mare boier şi mare proprietar, figură contradictorie
în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de
reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un
scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele
articole care aveau în vedere unirea Principatelor.Opera sa nu a fost preţuită
de nimeni pînă la George Călinescu, Ibrăileanu și Iorga bătîndu-și joc de
poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulînd ca
populare pînă au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un
adevărat poet, superior Văcăreștilor. Dotat
cu simțul limbii, tînguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică
care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evocă adesea ochii
iubitei care „Năvălesc cuprinși de gene/ Săgetează din sprîncene”; ochii devin
ființe care se ceartă și se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii
glumețe, din care nu lipsesc răpirile, săgețile, otrăvirile etc.Poezia erotică
evocă iubirea, matrimoniul și tragedia lor, sentimentul naturii suprapunîndu-se
stărilor de spirit. Cea mai puțin valoroasă este poezia văicăreață („Plîng,
oftez, suspin, mă vaiet!”) deși ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice
(Poezii, alcătuiri și tălmăciri 1856) îmbină inspirația anacreontică, în
maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent francez, cu lirica
lăutărească a timpului.
Scrisorile lui Conachi către
domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin
unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale
emancipării culturale a țării.A făcut și unele traduceri din literatura
franceză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu