Alexandru Lapedatu (14 septembrie 1876)

            Istoric, diplomat, profesor şi om politic liberal, preşedinte al Senatului (16 noiembrie 1936-20 martie 1937) si preşedinte al Academiei Române.

            In 1920 fondează, împreună cu Ioan Lupaş, Institutul de Istorie Naţională din Cluj pe care-l va conduce până în 1938.

            După terminare a studiilor devine, pentru scurt timp, profesor suplinitor la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi este angajat la secţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române (1903), pentru pregătirea materialului în vederea publicării vechilor documente româneşti. I se oferă postul de secretar al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1919) şi al Comisiunii Istorice a României (1911-1919), unde îl secondează pe Ioan Bogdan în munca tipăririi documentelor, cronicilor şi vechilor texte de limbă română. In această calitate, în timpul refugiului de la Iaşi din anii Primului Război Mondial, participă la transportarea tezaurului României în Rusia.

            După război face parte, în calitate de consilier pe probleme de etnografie şi geografie, din delegaţia României prezentă la Conferinţa de Pace de la Paris, participând la semnarea Tratatelor de pace. Intors în tară, se ocupă de organizarea Universităţii din Cluj, unde ocupă postul de profesor de istorie veche a românilor (1919-1938). Senator din partea Universităţii în primul Parlament al României întregite (1919-1920; 1926).

            Activitatea didactică şi ştiinţifică este completată de activitatea sa culturală şi publicistică. Membru a numeroase societăţi şi comisii culturale: preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice filiala din Ardeal, membru în Comisia pentru întocmirea noilor steme ale tării, Comişia pentru încoronarea suveranilor, Societatea Numismatică Română ş.a. Face parte din toate corporaţiile reprezentative ale vieţii religioase. A colaborat la numeroase reviste ştiinţifice şi literare, precum "Sămănătorul" (Bucureşti), "Foaia ilustrată" (Budapesta), "Revista istorică" (Vălenii de Munte, Bucureşti, Iaşi), "Dacia" (Bucureşti), "Arhiva românească" (Bucureşti); a redactat "Buletinul Comişiei Monumentelor Istorice" (1908-1916) şi "Anuarul Comişiei Monumentelor Istorice" (1914-1915).

            A lăsat o bogată operă ştiinţifică: Documente istorice din arhivele Braşovului (1903), Câteva cuvinte asupra bisericilor Sf. Nicolae Domnesc şi Trei Ierarhi (1904), Curtea de Argeş et ses monuments (1909), Scurtă privire asupra cestiunii conservării monumentelor istorice (1911), Monumentele noastre istorice în lecturi ilustrative (1914), Un mănunchi de cercetări istorice (1915), Miscellanee, Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale şi politice (1925), monografii consacrate domnilor Radu cel Frumos, Vlad Călugărul, Ştefan cel Mare, Mihnea cel Rău; în 1998 i-a fost publicat volumul de Amintiri.

            După instaurarea regimului comunist, în cadrul repreşiunii împotriva liderilor partidelor politice ale perioadei interbelice, este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi întemniţat la Sighet, unde îşi sfârşeşte viaţa.