miercuri, 28 noiembrie 2012

William Blake (28 noiembrie 1757)

         William Blake a fost un pictor romantic englez, gravor, poet, vizionar, şi tipograf, unul dintre cei mai originali artisti britanici. Blake îşi ilustra personal cărţile sale de poezie, pline de un misticism de inspiraţie creştină. Încă de mic copil, el a avut viziuni populate de spirite şi îngeri şi afirma că a luat lecţii de pictură de la un înger. Apariţiile entităţilor supranaturale au fost apoi o constantă a vieţii şi operei sale. În ceea ce priveşte desenele sale, el afirma că acestea sunt reproduceri ale imaginilor care îi apăreau şi îl inspirau.
            A trăit mereu între două lumi, cea subtilă şi cea fizică şi a reuşit să prezinte aceste două realităţi paralele în opera sa şi prin personalitatea sa excepţională. Cele mai sigure mijloace de cunoaştere erau pentru el intuiţia şi imaginaţia.Lumea angelică îi apărea ca o realitate obiectivă, ce putea fi descrisă şi reprezentată ca orice alt lucru al acestei lumi materiale. Dupa cum avea sa povesteasca mai tarziu inca din copilarie a avut viziuni religioase, in care il vedea pe Dumnezeu privindu-l de la fereastra sau ingeri care stateau pe ramurile unor copaci. Fascinatia Divinitatii il va marca pentru tot restul vietii si ii va marca si creatiile.
            O personalitate excentrica, admirator al lui Durer, Michelangelo si Rafael, a reusit sa impuna o noua viziune a crestinismului in operele sale, fiind din punct de vedere artistic un precursor al pre-rafaelitilor si simbolistilor. Asa cum era de asteptat, contemporanii nu i-au inteles ideile, iar Blake avea sa moara sarac si practic necunoscut, desi a fost unul dintre cei mai interesanti si originali artisti ai epocii sale, fiind considerat astazi practic un geniu al artei. A devenit faimos ca gravor pentru un set de 21 de imagini care ilustrau Cartea lui Iov, din Vechiul Testament, compozitii migaloase si socante care au impresionat.
            Dar a fost nevoit sa lucreze si pentru alti artisti si gravori, asa ca multe dintre lucrari au aparut pe piata purtand numele altora, multe s-au pierdut. In buna parte aceasta lipsa de notorietate s-a datorat si lipsei de interes pentru bani a lui Blake, acesta preferand subiectele stranii, care il atrageau, in locul celor cerute de piata. A fost si un talentat poet, dar creatiile sale literare au trecut practic neobservate in epoca sa.
            În esenţă nerecunoscută în timpul vieţii sale, opera diversă şi profundă a lui William Blake este astăzi considerată esenţială şi semnificantă atât în istoria poeziei cât şi a artelor vizuale.

Niciun comentariu: