Blaise Pascal (19 iunie 1623)

        Blaise Pascal - matematician, fizician si filozof francez, s-a născut la Clermont. Fiu al colectorului de taxe, Étienne Pascal, Blaise Pascal a dovedit încă de la o vârstă fragedă faptul că deţine o inteligenţă extraordinară. Nici surorile sale, Jacqueline şi Gilberte, nu erau cu mult mai prejos, însă tânărul Pascal ieşea pur şi simplu din tipare. Astfel, la cinci ani după moartea soţiei sale, în 1631, Étienne se mută la Paris şi decide să-şi educe singur copiii, fiind perfect conştient de inteligenţa lor. Deşi tatăl său îl îndeamnă spre studiul limbilor străine, precum latina şi greaca, Blaise dovedeşte că are o înclinaţie deosebită spre ştiinţe şi matematică.

            La vârsta de doar unsprezece ani el scrie un scurt tratat despre sunetele scoase de corpurile care vibrează. Acest lucru atrage însă nemulţumirea tatălui său, care îi interzice să mai studieze ştiinţele şi matematica până la vârsta de cincisprezece ani, susţinând că acest lucru i-ar distrage atenţia de la studiul limbilor străine.Chiar şi fără acordul tatălui său, Blaise face cercetări în matematică, iar la vârsta de doisprezece ani demonstrează că suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade.

            Étienne realizează care este adevărata chemare a fiului său şi decide totuşi să îl încurajeze.Neavând niciun fel de restricţie în a-şi susţine punctul de vedere, Blaise Pascal afirmă mai târziu că a găsit o eroare în geometria lui Rene Descartes. Acest copil nu încetează să uimească pe toată lumea, ţinând cont că face afirmaţia respectivă la o vârstă la care majoritatea copiilor nici măcar nu au idee cine este Rene Descartes - nici nu împlinise treisprezece ani...Începând cu vârsta de paisprezece ani, participă la întâlnirile săptămânale organizate de oameni de ştiinţă francezi, precum Roberval, Mersenne, Mydorge şi mulţi alţii. Mai târziu, Blaise scrie o lucrare despre conice, numită „Essai pour les coniques” („Eseu despre conice”). În această lucrare este enunţată Teorema lui Pascal, care spune: Dacă un hexagon poate fi înscris într-o conică, atunci punctele de intersecţie ale laturilor opuse vor fi coliniare.

             În 1641, la vârsta de optsprezece ani, Pascal vine cu o primă soluţie la problema calculelor numerice extenuante pe care tatăl său le efectua - o maşină de calculat. Aceasta este perfecţionată continuu, dovedindu-se utilă mai ales celui căruia i-a fost dedicată.Tot la această vârstă, starea sa de sănătate se înrăutăţeşte considerabil. Din cauza unei boli nervoase, el suferă de dureri aproape continue. Mai mult, în 1647, la vârsta de 24 de ani, el paralizează parţial, putându-se mişca doar cu ajutorul cârjelor.Dizabilităţile sale nu-l împiedică totuşi să-şi continue cariera ştiinţifică, Blaise făcând tot felul de descoperiri în matematică, precum Triunghiul lui Pascal, ori Teoria Probabilităţilor, la care colaborează cu Pierre de Fermat, avocat francez şi matematician amator.Scrie mai multe lucrări, printre care ”De l'Ésprit géométrique” („Despre spiritul geometric”), publicată la un secol după moartea sa şi „De l'Art de persuader” („Despre arta persuasiunii”).În 1650 începe să studieze religia sau, folosind cuvintele sale, să „contempleze măreţia şi misterul omului”. Această schimbare bruscă de la dezinteres faţă de religie la devotament total poate fi rezultatul a diferite cauze. În primul rând, faptul că suferea de o boală nervoasă şi de ipohondrie, afecţiuni care, conform celor din preajma sa, contribuiau mult la modificarea comportamentului său. O altă cauză poate fi chiar neputinţa sa de a înfrânge boala de care suferă, el recurgând într-un mod disperat la unica soluţie rămasă - religia.

             Mai târziu, devine interesat de o femeie din Auvergne şi scrie „Discours sur les passions de l'amour” („Conversaţii despre pasiunile dragostei”). Deşi lua în considerare o căsătorie, mai târziu îsi schimbă radical opinia, afirmând despre aceasta că este „cea mai joasă condiţie de viaţă permisă unui creştin”. Cu timpul îşi pierde interesul faţă de religie şi Dumnezeu, dar şi-l recapătă în urma unui accident când are şi o viziune divină.Odată interesul recăpătat, el publică diverse lucrări cu teme religioase şi susţine existenţa miracolelor. Înainte de moartea sa începe o lucrare teologică importantă, al cărui titlu original este „Apologie de la religion Chrétienne” („Elogiul religiei creştine”), dar pe care nu reuşeşte să o termine.

            În 1662 boala sa se agravează, iar în seara de 18 august intră în convulsii puternice. Moare a doua zi, ultimele sale cuvinte fiind „Fie ca Dumnezeu să nu mă abandoneze niciodată!”. Este îngropat apoi la cimitirul Saint-Étienne-du-Mont.