
Adolescent fiind, este angajat in diferite locuri, insa
de fiecare data este concediat. La Londra se indragosteste de fiica stapanului
sau si este trimis acasa.Dupa doi ani revine in capitala si se ocupa de
colectarea impozitelor intr-o scoala, insa este grav afectat de mizeria
orasului si din cauza refuzului de a-si continua munca, este din nou aruncat pe
strazi. Reintors in satul natal, Van Gogh incearca sa isi urmeze tatal.
Studiile teologice insa nu il atrag deloc si de aceea le schimba cu actiunile
caritabile. Surprinzator, este atat de marcat de saracia semenilor sai, incat
in loc sa predice si sa isi faca treaba, hotaraste sa li se alature si renunta
la casa in care era instalat. Isi imparte banii si hainele cu ei. Gestul ii
infurie pe patroni care in pun din nou in situatia de a parasi locul in care
abia se stabilise.
In 1882 isi vinde primul desen, iar trei ani mai tarziu,
ii reuseste prima capodopera, tabloul intitulat "Mancatorii de
cartofi". "Culoarea in care sunt pictati", ii comunica el
bucuros fratelui sau, "este cea a unui cartof prafuit".
Desi il el arde focul picturii, relatiile cu oamenii nu
ii reusesc defel. A dorit sa se casatoreasca mai intai cu o verisoara de-a lui
care l-a refuzat categoric. Mai apoi s-a mutat cu o prostituata si se gandea la
insuratoare, insa familia nu este de acord si el este nevoit sa renunte la ea.
În 1885 pleaca la Paris. Cu 11 ani inainte mai facuse un sejur in acest oras si
fusese impresionat. Reintoarcerea l-a facut sa isi doreasca cunoasterea
artistilor idolarizati. Cel pe care il aprecia in
mod deosebit era Gauguin, deoarece ambii credeau ca picturile trebuie sa
infatiseze trairile sufletesti. Pe fondul bauturii si a certurilor tot mai dese
cu Gauguin, intr-un exces de furie, Van Gogh isi taie cu lama o bucata din
urecehea stanga. O duce la bordelul unei doamne si ii sugereaza aceteia sa „o
puna bine”, dupa care paraseste locul, sangerand ingrozitor.
Vincent isi califica accidentul drept o "toana de
artist", dar dupa cea de-a treia criza se interneaza "voluntar"
la azilul de nebuni din St. Remy. Intre crize - in timpul carora mananca
vopsele si bea petrol - este perfect constient. In perioadele in care este
lucid si calm i se permite sa picteze si realizeaza in jur de 200 de
capodopere.
Morocanos, galagios, necioplit si, uneori, de-o
insistenta suparatoare. Se imbraca neglijent. Iritabil si artagos, sarea la
bataie fara nici un motiv, jignea pe toata lumea, lasand in urma lui dezgust.
Asa era Van Gogh in societate. Singurul care l-a ocrotit si l-a sprijinit toata
viata a fost fratele lui Theo, insa si acesta ajunsese sa se planga ca nu mai
este vizitat de cand Vincent locuia cu el. Parea ca fratele sau avea doua parti:
una daruita de Dumnezeu, in care salasluia un talent imens, si cealalta
caracterizata de violenta si egoism. De aceea, toti locuitorii stau departe de
el si il poreclesc "Fouroux" (nebunul roscovan).
In 1890, paraseste azilul (fiind vindecat) si se stabileste
in satucul Auvers, la nord de Paris. Este cel de-al 22-lea si ultimul domiciliu
al pictorului.
Doctorul Gachet, un psihiatru amator de arta si cat se
poate de excentric, il tine permanent sub observatie. La inceput, cei doi se
impaca bine. Pictorul ii face portretul. Insa ii scrie fratelui sau, Theo, ca:
"Nu se poate conta pe doctorul Gachet. Dupa parerea mea, e mai bolnav sau
la fel de bolnav ca mine. Cand un orb se lasa condus de alt orb, nu cad amandoi
in groapa?"Insa se zvoneste ca Vincent ar fi avut o legatura amoroasa cu
fiica doctorului, lucru datorit caruia i-a fost interzis sa calce pragul casei
doctorului. Pe 27 iunie, Van Gogh face un gest neasteptat: pe un camp de langa
Auvers, isi trage un glont in piept. Desi ranit, reuseste sa se intoarca la han
si la sosirea fratelui sau este gasit in pat, fumandu-si pipa. La doar 37 de
ani, Willhem moare in bratele fratelui.

"Nu eu am creat arta întru totul, ci dimpotrivă, am
găsit-o gata, eu trebuia doar să o descopăr şi să o eliberez din natură." (Vincent Van Gogh)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu