Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820)

          Alexandru Ioan Cuza, om politic, domn al Principatelor Unite. Deşi nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi avea contracandidaţi cu o bogată experienţă administrativă, figura colonelului Cuza a apărut în prim plan la momentul 1859 deoarece grupările politice din Principate au preferat să sprijine un semi-necunoscut decât să îşi voteze un adversar iredutabil. Cuza nu s-a lăsat manipulat şi a înţeles, la un moment dat, să preia controlul întregii vieţi politice crezând că va reuşi să creeze un sistem care să-i acorde puterea totală şi, în acelaşi timp, să patroneze modernizarea societăţii româneşti pe principii liberale.

            În perioada regimului autoritar s-au putut lua acele măsuri necesare modernizării, însă lovitura de stat a suspendat orice manifestare a spiritului liberal şi chiar opera de modernizare a societăţii româneşti a fost pusă sub semnul întrebării. Treptat, societatea a intrat în criză, ajungându-se la o gripare a sistemului instituţional, iar elita politică va recurge la o soluţie radicală pentru a debloca sistemul.

            Tatăl viitorului domn, Ioan Cuza, provenea dintr-o veche familie de boieri mici şi mijlocii din judeţul Fălciu (astăzi în judeţul Vaslui), proprietari de pământ cu funcţii în administraţiile domneşti din Moldova. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană din Constantinopol, dar românizată. Alexandru Ioan Cuza se naşte pe 20 martie 1820 la Bârlad, primele studii urmându-le la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iaşi, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri.

            În 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii economiştilor de unde îşi va înainta demisia în 1840. In vara lui 1834, prin august, tanarul Alexandru Cuza pleaca la Paris sa-si completeze invatatura. Impreuna cu el plecau si alti fii de boieri, cam de aceeasi varsta, printrre care varul sau Nicolae Docan si Vasile Alecsandri.Alexandru Ioan Cuza isi trecu in decembrie 1835 examenul de bacalaureat in litere. Ca si Vasile Alecsandri, vru apoi sa invete medicina, inscriindu-se la facultatea respectiva, dar parasi repede gandul acesta, "neputand suferi disectiile" si trecu la drept.

            Spre sfarsitul lui 1839 se inapoie in tara cu titlul de membru al Societatii economistilor din Paris, fara a-si termina studiile juridice. Inca din septembrie 1837 devenise cadet ca si Kogalniceanu si altii, pregatindu-se pentru cariera de ofiter. Dar in februarie 1840, la numai cateva luni dupa sosirea in tara, isi dadu demisia din armata, intrand curand in magistratura. Era un om curtenitor si prietenos, dornic de petreceri si de glume, amuzand pe cei din jur cu snoavele si conversatia sa.

            Infatisarea-i era placuta: statura mijlocie, par castaniu bogat, ochii albastri, stralucitori si inteligenti. Atragator si plin de farmec, se bucura peste tot de o buna primire.La una din obisnuitele petreceri boieresti ce se tineau lant iarna in "dulcele targ al Iesilor", Cuza cunoscu pe aceea care avea sa-i devina curand sotie: Elena Rosetti. Era mai tanara cu cinci ani decat el, fiica a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai, nascuta Sturdza, boieri cu mosie la Solesti, in tinutul Vasluiului, unde Elena isi petrecuse anii copilariei.

            Casatoria a avut loc la Solesti, in ultima zi din luna aprilie a anului 1844. Este interesant de retinut ca A.I.Cuza a refuzat sa primeasca robii dati Elenei pe foaia de zestre.Intinsele legaturi de rudenie ale parintilor Elenei cu famili din protipentada Moldovei nu puteau sa-i fie decat de folos tanarului Cuza. Inca inainte de casatorie era membru la judecatoria tinutului Covurlui, unde apoi va fi presedinte. Impreuna cu sotia, se instala in casele parintilor sai de la Galati.Desi casnicia lor n-a fost una dintre cele mai izbutite, Cuza nedovedindu-see a fi un sot prea statornic, intre ei s-au pastrat totusi intotdeauna relatii respectuoase.Chiar daca a avut unele slabiciuni si scaderi omenesti, desigur mult si rauvoitor exagerate de cercurile ostile politicii sale, Alexandru Ioan Cuza a ramas in istoria noastra ca una dintre cele mai luminoase figuri. Cu prilejul centenarului nasterii sale, in 1920, Iorga spunea ca daca ar dori cineva "sa cuprinda intr-o formula marea personalitate a lui Voda Cuza, ar trebui sa spuna ca el a fost un om vrednic de legenda sa si ca in jurul sau s-a creat o legenda vrednica de dansul". Sub domnia lui, pentru intaia oara, taranii au capatat pamant. Pentru aceasta, si pentru multe alte fapte progresiste ale sale, Cuza a fost preamarit de masele populare, iar figura lui a intrat in creatia folclorica, alaturi de a lui Stefan cel Mare si Tudor Vladimirescu.

            Inca in viata fiind, se creasera despre el numeroase legende, mai toate avand un talc, exprimand o dorinta a poporului care-l dorea drept si bun cu cei mici, aspru si necrutator fata de impilatori, adica fata de boieri, de negustori si calugari. Era transpunerea moderna a vechilor legende si basme populare, in care binele invinge intotdeauna raul.