S-a născut la Paris. A fost unicul fiu al lui Paul Gide şi al
soţiei sale, Juliette Rondeaux. Când Gide a împlinit 8 ani a fost trimis la
Şcoala Alsaciană din Paris, dar educaţia sa a fost întreruptă de atacuri de
natură nevrotică. După moartea prematură a tatălui său în 1880, mama sa a
preluat frâiele educaţiei sale, a fost dat pe mâna unei guvernante indiferente
şi a unor institutori. În perioada cât a locuit în Rouen Gide s-a ataşat
puternic de verişoara sa, Madeleine Rondeaux.
Gide s-a
întors la Şcoala Alsaciană pentru a-şi pregăti examenul de bacalaureat, şi după
ce l-a trecut în 1889, şi-a dedicat viaţa scrisului, muzicii şi călătoriilor.
Prima sa operă a fost un studio al unei tinereţi neliniştite intitulat Les Cahiers
d’André Walter.Scris la persoana întâi, ca majoritatea operelor sale de mai
târziu, ea împrumută elementele confesiunii, cea care avea să-i aducă lui Gide
faima care l-a consacrat.
În anul 1891
un coleg de şcoală, scriitorul Pierre Louÿs, l-a introdus în cercul
După-Amiezelor de Marţi, patronat de poetul simbolist Stéphane Mallarmé iar
pentru o vreme opera sa a fost influenţată de ideile curentului simbolist. În
1893 Gide întreprinde prima sa călătorie în Africa, sperând că va scăpa astfel
de restricţiile impuse de o severă educaţie protestantă. Contactul său cu lumea
arabă l-a ajutat să se elibereze de convenţiile sexuale şi culturale ale epocii
victoriene, recunoscută pentru puritanismul său excesiv. A rezultat o revoltă
in statu nascendo împotriva propriilor înclinaţii homosexuale, existente la
modul latent.
Poemul în
proză Roadele pământului (1897) reflectă eliberarea sa din angoasele păcatului
şi acceptarea propriilor impulsuri, indiferent cât de neconvenţionale ar fi
fost acestea. Cu toate acestea, după întoarcerea la Paris, relaxarea aceasta
s-a pierdut total, căci scriitorul s-a întors în saloanele pariziene, extrem de
"înţepate". Va satiriza acest mediu în povestirea Paludes (Mlaştini)
(1894) - o minunată parabolă a animalelor, care, deoarece locuiesc în peşteri
întunecate sfârşesc prin a-şi pierde vederea şi a orbi. În 1894 Gide s-a
reîntors în Africa de Nord unde a întâlnit cuplul format din Oscar Wilde şi
Lord Alfred Douglas, care l-au încurajat să-şi recunoască homosexualitatea
ascunsă cu mare grijă. A fost rechemat în ţară din pricina bolii mamei sale;
aceasta a murit în luna mai 1895. În luna octombrie 1895 Gide s-a căsătorit cu
vara sa Madeleine, care anterior îi refuzase cererea în căsătorie. Cu Prométhée
mal enchaîné (1899) (Prometeu rău înlănţuit), Gide se întoarce la stilul său
satiric din Călătoria lui Urien şi Mlaştini, care constituie ultima încercare
de a descoperi valorile individuale. Ele marchează şi un pas semnificativ în
privinţa interesului pentru problemtica psihologică. Imoralistul şi Poarta
îngustă au fost scrise sub forma unor proze, cărora Gide le dă numele de
"récit" adică în aparenţă povestiri de o simplitate studiată dar
foarte ironice în care un narator la persoana întâi revelează ambiguităţile
morale înnăscute ale vieţii cu ajutorul unor amintiri. În aceste opera Gide
realizează nişte capodopere ale construcţiei clasice şi foloseşte un stil pur,
foarte simplu. În viaţa sa în această perioadă Gide trece printr-o perioadă de
angoasă şi de adânci suferinţe sufleteşti.Deşi dragostea pentru Madeleine i-a
oferit ceea ce el numea "orientarea sa mistică", s-a descoperit a fi
incapabil de a avea o relaţie apropiată şi permanentă cu aceasta, de a-şi
reconcilia dragostea cu setea lui permanentă de libertate şi cu pornirile sale
interioare sau cu setae sa insaţiabilă de experienţe noi. Les Caves du Vatican
(1914) (Pivniţele Vaticanului) marchează tranziţia la a doua fază a carierei
lui Gide. El a numit acest text o şotie, prin care desemna o operă satirică ale
cărei personaje cam nebunatice sunt tratate în maniera unei farse în interiorul
unei structuri narrative absolute neconvenţionale. Aceasta a fost de altfel
prima sa operă cu caracter anticlerical.
La începutul
anilor 1900 Gide a început să fie cunoscut şi în calitatea sa de critic literar
şi de eseist şi în 1908 s-a aflat printre oamenii de cultură care au fondat
faimoasa revistă literară La Nouvelle Revue Française. În 1938 soţia lui Gide,
Madeleine, a murit. După o lungă perioadă de separare, boala ei îi reduce
împreună. Pentru scriitor ea fost marea sa dragoste. Odată cu izbucnirea celui
de-al doilea război mondial, Gide a început să aprecieze valorile tradiţionale
şi să aprecieze trecutul. Din 1942 şi până la sfârşitul războiului Gide va
locui în Africa. Aici scrie piesa de teatru Tezeu, a cărei intrigă simbolizează
chiar această întoarcere a lui Gide către trecut, căci Tezeu se poate
reîntoarce la Ariadna doar pentru că este agăţat de firul subţire al tradiţiei.
În iunie 1947 Gide a obţinut primul său titlu onorific, cel de doctor în litere
la Universitatea din Oxford. În acelaşi an, în luna noiembrie, i se acordă
Premiul Nobel pentru literatură. În 1950 va publica ultimul volum din Jurnal, o
înregistrare a vieţii sale din 1889 şi până la vârsta de 80 de ani. Jurnalul
acesta, cu peste un million de cuvinte este o naraţiune în care a înregistrat
experienţe, impresii şi crize morale, pe o perioadă care depăşeşte 60 de ani şi
constituie un document de o bogăţie sufletească extraordinară. După publicarea
sa Gide a renunţat complet la scris.
Gide a
militat pentru cunoaşterea de sine şi sinceritate iar această credinţă a fost
îmbogăţită de umanismul său şi de apelul continuu la toleranţă pe care l-a
susţinut prin intermediul întregii sale opere. Deşi a fost o figură literară nu
lipsită de controverse în plan biografic, Gide a fost considerat un spirit
revoluţionar, care a sprijinit deschis calea libertăţii individuale şi a sfidat
principiile moralităţii înguste, mic burgheze.
Încă înainte
de moartea sa a fost recunoscut în unanimitate drept un umanist şi un moralist
în descendenţa vechii tradiţii a moraliştilor francezi din secolul al XVII-lea.
Caracterul nobil şi puritatea şi înălţimea stilului său i-au asigurat un loc în
Panteonul literaturii franceze, dar şi universale din toate timpurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu