Operele
lui Brâncusi se pretează, extrem de probant, demonstrării raportului artă-mit.
Izvoarele de inspiratie sunt însă reduse, nu pot fi luate în considerare
direct, neconditionat, încât să putem reduce creatia sa simplist la un caracter
ilustrativ al formelor arhetipale, al miturilor si legendelor vechi.Multi
cercetători au încercat să explice opera lui Brâncusi prin originea
sculptorului: „ … această operă izvorăste din originea de tăran a sculptorului român
si isi află explicatia spontană, pentru formele primordiale pe care si le
asumă, în initierea sa în asceza tibetană '' (Walter Zanini, Tendintele
sculpturii moderne).
Brâncusi a cunoscut legendele
străbune românesti, miturile indiene vechi, mitologia greacă si eroii
săi.Acestea au avut, în creatia sa, rezonante de conceptie, o influentă
afectivă si imaginativă l-au determinat să gândească la caracterul universal al
originii lucrurilor.Principalele teme, susceptibile a fi găsite în miturile si
legendele străbune, pot fi rezumate la câteva: originea Lumii, mitul păsării si
al ascensiunii, tema dragostei si a fertilitătii, mitul mortii si al somnului,
mitul centrului Limii, apoi cele apartinând direct mitologiei: Himera,
Cariatida, Laocoon, Leda, Ulise, Prometeu, Narcis, Adam, Eva, sau cele
românesti: Cocosul salutând Soarele, Poarta străbună, Scaunul, Masa,
Vrăjitoarea.Interpretarea, de către Brâncusi, a surselor arhetipale, a
miturilor, mitologiei si a legendelor, nu a fost rezultatul unui proces mistic,
ori a preluării dogmelor religioase, ci a parcurs un proces de eliberare si
distantare de caracterele dogmatice si religioase traditionale, prin refuzul
credintei si căutarea modelelor arhetipale.Pornind de la surse, Brâncusi a
urmărit să imprime lucrărilor sale sensuri umane contemporane în forme plastice
moderne.Desprinderea de dogmele în care erau închistate miturile si legendele
i-au asigurat libertatea de creatie, originalitatea si forta
imaginatiei.Brâncusi era foarte sensibil la povestirile populare, în care se
împletesc ouă, păsări si alte simboluri într-o tentantă constelatie
plastică.Tema mitului scufundării păsării nu se găseste însă în regiunile
maritime, ci numai pe continent.În unele variante, Pasărea este concepută a fi
din fier.În Egipt, sanctuarul era considerat, ca si la alte popoare, un Centru
al Lumii, locul de unde începe creatia, dar exista si ideea că oul primordial
continea Pasărea luminii.În Antichitate, Pasărea era uneori înfătisată sub
forma vulturului conceput a fi creat de vânt si reprezentând, în ambianta
zborului, semnul ambitiei virile, dar aufost si părericontrarii, ce descriau
vulturii drept femele create de vânt.Însă imaginea vulturului îi apărea lui
Brîncusi nu numai simplistă, dar si necorespunzătoare sensurilor pe care le
continea Pasărea, în legende si mituri.Pasărea a constituit pentru Brâncusi
tema pentru 7 variante ale Măiastrei si pentru 22 ale Păsării în spatiu.
La Măiastra se observă mai clar
legătura cu folclorul si cu miturile românesti.Pasărea, pe care o întâlnim în
legendele populare, vindecă de obicei bolnavii si redă orbilor vederea.În
basmul popular românesc Prâslea cel voinic si merele de aur, Măiastra are
accentuat sensul eliberării.După alte legende, Pasărea ar fi o întruchipare a
luminii solare.În cartea despre păsările lui Brâncusi, Atenna Teach Spear se
referă, în sprijinul acestei idei, la pasărea Phoenie, de origine greco-romană,
ce seamănă cu un vultur si reprezintă simbolul luminii.Culorile ei sunt cele
ale norilor în apusul soarelui.Ea se consumă în foc pentru a renaste din
propria cenusă, reprezentănd, astfel, si simbolul cercului solar.Pasărea
Phoenix cântă, redă omului sănătatea, întinereste si prelungeste
viata.Phoenix-ul, asa cum îl descrie Plutarh, este de origine etiopiană, de o
splendoare fără egal, care trăieste mult si are puterea de a se consuma în foc
si a renaste.În crestinism, pasărea simbolizează pe Crist, la egipteni este
asociat orasului soarelui, Heliopolis.Phoenix corespunde focului, culorii
rosii, anotimpului călduros, verii, iar ca simbol reprezintă Soarele,
lumina.Pentru Brancusi, Pasărea este din aur, fiind intitulată si Pasărea de
aur, prevestitoare a unui mesaj, simbolul aspiratiilor spre înăltimi.
În greacă, cuvântul pasăre era
sinonim cucel de mesager; în taoism, nemuritorii luau înfătisarea de păsări
pentru a se eliera de greutatea terestră; în Rig-Veda, pasărea egalează
inteligenta; la Altamira sau la Lascaux, semnifică zborul sufletului; în Islam
reprezintă îgerii; Coranul vorbeste despre limbajul păsărilor ca despre limbajul
zeilor si, adesea, pasărea devine simbolul destinului.În arta africană, găsim
pasărea pictată pe măsti, simbolizând puterea, viata, fecunditatea.Brâncusi a
fost intens preocupat de semnificatia Păsării.Petre Pandrea afirma că basmele
românesti, care l-au influentat pe Brâncusi, redau păsările în trei moduri:
pasărea – suflet, pasărea fără somn si pasărea vitează, care posedă oul de aur
sau păzeste ouăle de aur în cuibar. Sculptorul consideră Pasărea simbolul
relatiei între cer si pământ, stilizându-le si polizându-le, apropiindu-se cu
fiecare variantă de limita extremă si posibilă a esentei formei, Brâncusi
tindea spre sensul abstract, ideal al mitului Păsării, acela de a răspunde
chemării Soarelui si de a transmite lumină oamenilor, acela de a realiza
ascensiunea.În legendă, pasărea Phoenix, urcând, îsi dizolvă trupul în soare,
integrându-se luminii.Păsările lui Brâncusi devin ele însele surse de
lumină.Sensurile lor sunt plurivalente: Măiastra este surprinsă în clipa
desprinderii de sol; Pasărea în spatiu reprezintă, însă, ceva mai mult decât
Măiastra, mult evoluată ca reprezentare, ea sugerează ideea de zbor deplin.Din
profil, aminteste de fusul popular, asa cum de altfel sculptorul Etienne Hajdu,
va folosi fusul, stilizat si ca ornament, drept fuzee în reliefurile
sale.Pasărea în spatiu sugerează ideea sublimă de viteză, de înăltare si de
calm totodată, de ascensiune fizică si spirituală.Constatăm, comparând Pasărea
în spatiu cu Măiastra, că prima si-a pierdut trăsăturile fizice,asemănătoare cu
o pasăre, subtiindu-se si lungindu-se, fiind mult mai aerodinamică – aripă.În
ideea de aripă, apare noutatea interpretării sculpturii lui Brâncusi – Pasărea
în spatiu seamănă mai mult cu o aripă, aripă purtată si de Mercur, la picior,
pentru a fi eliberat de puterea gravitatională, în conceptia mitică, aripa
indica facultatea cunoasterii, Cel ce întelege are aripi , se precizează în
Brahma, iar în Rig-Veda, Inteligenta este cea mai rapidă dintre păsări.În
creatia lui Brâncusi, Pasărea va pierde caracterul real, naturalist, pentru a
păstra si dezvolta functia simbolică, Pasărea în spatiu sau Aripa a devenit
simbolul zborului, ascensiunii si al lejeritătii spiritului.Artistul a stilizat
pasărea, a eliminat detaliile, a spiritualizat-o, i-a perfectionat forma aerodinamică,
căutând redarea esentei zborului, aripa singură reprezentând cel mai bine
dinamica zborului si a lansării în spatiu.Era o metaforă a aeruluisi zborului,
a vitezei si ascensiunii, o săgeată a spiritului, strălucitoare în puritatea
ei.Pasărea în spatiu devine o emblemă, un simbol, o idee.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu